MINISTERUL CULTURII: PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL MOBIL VA FI INVENTARIAT

MINISTERUL CULTURII: PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL MOBIL VA FI INVENTARIAT
Inventarierea a început deja la trei muzee
Ministerul Culturii a anunțat, joi, 13 februarie, iniţierea procesului de inventariere a patrimoniului cultural naţional mobil. Va fi verificat modul în care aceste obiecte sunt reflectate în evidenţele instituţiilor muzeale din subordinea sa.
„În acest scop, a fost constituită Comisia de inventariere a modului în care este reflectat patrimoniul cultural naţional mobil în inventarele instituţiilor muzeale, având ca obiectiv principal corelarea evidenţei scriptice cu situaţia fizică a bunurilor culturale deţinute. Fiecare instituţie muzeală din subordinea Ministerului Culturii a înfiinţat o comisie mixtă, integrată în comisia de inventariere”, a informat ministerul.
Inventarierea a început deja la trei muzee
Conform Ministerului Culturii, inventarierea a început deja la Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României. Aceasta va continua în toate celelalte instituţii muzeale din subordine, potrivit Agerpres.
„Aceste verificări reprezintă un pas important în consolidarea integrităţii şi transparenţei procesului de administrare a patrimoniului cultural naţional”, a transmis Ministerul Culturii, care și-a reafirmat angajamentul de a proteja şi valorifica patrimoniul cultural naţional, asigurând o gestiune „eficientă” şi „responsabilă” a bunurilor de importanţă istorică şi artistică.
Citește și:
- 14:10 - Planul PSD pentru debarcarea lui Bolojan. Negocieri pe ultima sută de metri, ce se pregătește
- 12:17 - Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „Guvernul Bolojan trebuie să cadă pentru că are trei trimestre de scădere economică, nu pentru că s-a certat Grindeanu cu Bolojan!”
- 11:52 - Ninel Peia: Minciuna care a dărâmat Democrația!
- 11:25 - Ultima ședință a Guvernului Bolojan înainte de decizia PSD a început. Agenda este încărcată cu proiecte de acte normative
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News











