Advertising
Piața Mică asaltată de polițiști între orele 13:30 și 17:00
25 sept. 2018, 08:43

Exercitiu
Vă reamintim că astăzi, 25 septembrie, între orele 13:30 și 17:00, Poliția Română organizează un exercițiu demonstrativ, în Piața Mică din Sibiu și în zona adiacentă. Acțiunea are ca temă modul în care polițiștii intervin în cazul producerii unor evenimente pe timpul exercitării de România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Se recomandă cetățenilor să nu intre în panică și să respecte indicațiile polițiștilor și ale celorlalte forțe aflate la fața locului .De asemenea, se recomandă ca în intervelul 13:00 - 17:00 să se evite zona Piața Mica - str. 9 Mai - Ocnei - Faurului.
În exercițiu sunt angrenați aproximativ 100 de polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Direcţia de Ordine Publică, Direcţia de Investigaţii Criminale, Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, Direcţia Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Institutul Naţional de Criminalistică, Centrul Operațional) și din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News














