Tânără fără permis și băută a intrat cu mașina în gard

masina 1
O tânără de 22 de ani din Șelimbăr s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volanul unei mașini fără poliță RCA, băută și fără a deține permis de conducere. Totul s-a petrecut ieri, 4 iulie, în jurul orei 16:30, în orașul Tălmaciu. Fata, aflată la volan, a pierdut controlul direcției de deplasare pe strada Nicolae Bălcescu, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit că tânăra nu deține permis de conducere, iar la testarea alcoolscopică a rezultat o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, autoturismul nu deținea poliță RCA valabilă.Tânăra s-a ales cu dosar penal, iar pentru că a fost recalcitrantă în timpul recoltării probelor biologice, a fost amendată cu 3.000 de lei.„Întrucât pe parcursul cercetării la locul producerii evenimentului, precum și în timpul recoltării probelor biologice la spital, tânăra a avut un comportament recalcitrant, adresând injurii atât polițiștilor, cât și personalului medical, aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii nr. 61/1991”, transmit polițiștii.Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu.[gallery size="medium" ids="66114,66113,66111"]
Citește și:
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News











