Trei clădiri ale Spitalului Județean Sibiu, reabilitate termic din fonduri europene
17 ian. 2019, 21:47
Actualizat: 17 ian. 2019, 21:47

Picture2
Articol scris de Scris de Andra Marinescu
Consiliul Județean Sibiu a semnat recent contractul de servicii de proiectare și asistență tehnică pentru obiectivul de investiții ”Reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu".
Valoarea contractului încheiat cu Asocierea SC Consitrans SRL – Popăescu&Co SRL este de 748.468,35 lei cu TVA. Termenul de finalizare a proiectului tehnic este de patru luni.
În cadrul proiectului vor fi reabilitate termic trei pavilioane cu o suprafață utilă desfășurată de 21.300,57 mp. Este vorba despre clădirea Maternității, construită în 1984, Blocul chirurgical, care datează din 1913, și Secția clinică dermato-venerologie, ridicată în 1904.
Proiectul mai prevede refacerea integrală a instalațiilor de apă-canal/termice/ventilație/electrice cu realizarea de noi trasee acolo unde este cazul; reparații tencuieli, pardoseli interioare; recompartimentări interioare; înlocuirea tâmplăriei interioare și a celei exterioare (uși, ferestre); termoizolarea exterioară a pereților și refacere fațadă, reparații acoperiș; facilități pentru persoanele cu dezabilități (rampe de acces și semnalizare corespunzătoare), lift nou cu 6 stații: parter, etaj 1, etaj 2, etaj 3, etaj 4 si terasa (la Spitalul Nou/Clădirea Maternității); crearea unui nou spațiu pentru săli de cursuri, raport gardă, întâlniri în locația magazinului existent (Spitalul Nou); instalare cogenerator pentru prepararea apei calde, înlocuire cazane, instalații de încălzire/răcită produsă cu pompe de căldură sol/apă, instalații de climatizare, etc; monitorizare energetică și automatizare (sistem building management sistem), recompartimentări interioare, amenajare grupuri sanitare.
Perioada de execuție a lucrărilor este doi ani și jumătate.
Această investiție este posibilă datorită fondurilor europene atrase de Consiliul Județean Sibiu prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Valoarea totală a proiectului este de 50.071.306,86 lei, inclusiv TVA, din care: valoarea cheltuielilor eligibile – 44.235.105,49 lei iar valoarea cheltuielilor neeligibile – 5.911.225,37 lei. Pe lângă cheltuielile neeligibile, Consiliul Județean Sibiu trebuie să asigure o contribuţie proprie totală de 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului, în valoare de 884.702,11 lei.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

