Social· 1 min citire

Razie a polițiștilor pe drumul pe care s-au produs 425 de accidente anul trecut. S-au dat aproape 200 de amenzi

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

Realitatea de Sibiu
Scris de Realitatea de Sibiu Publicat: 30 iul. 2026, 12:13

DN1 rămâne cea mai aglomerată și periculoasă arteră rutieră din România. Statisticile pentru anul 2025 sunt alarmante: 425 de accidente rutiere, soldate cu 48 de morți și peste 650 de răniți.

Conform datelor Poliției Române, principalele cauze ale tragediilor sunt viteza neadaptată, neacordarea priorității, utilizarea telefonului mobil la volan și nerespectarea distanței de siguranță.

Ziua de marți este cea în care se produc cele mai multe accidente, iar intervalul orar critic este între 11:00 și 15:00. Pentru a descuraja comportamentul iresponsabil, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov, împreună cu structurile teritoriale, au organizat pe 28 iulie o acțiune de control exact în acest interval de risc. Peste 40 de polițiști au monitorizat traficul cu ajutorul a 13 aparate radar.

În urma raziei au fost aplicate aproape 200 de amenzi, dintre care 148 pentru viteză excesivă. 14 șoferi au rămas fără permis de conducere pentru abateri grave, iar 7 certificate de înmatriculare au fost retrase, cu sprijinul RAR, pentru vehicule cu defecțiuni tehnice majore. Pe lângă sancțiuni, oamenii legii au pus accent pe prevenție, discutând cu șoferii despre pericolele consumului de alcool, droguri și ale neatenției cauzate de telefonul mobil.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News

Mai multe știri din Social