BASCHET MASCULIN: U-BT CLUJ-NAPOCA A CÂȘTIGAT DRAMATIC TITLUL ÎN LIGA NAȚIONALĂ

BASCHET MASCULIN: U-BT CLUJ-NAPOCA A CÂȘTIGAT DRAMATIC TITLUL ÎN LIGA NAȚIONALĂ
''U'' a obținut astfel al cincilea titlu consecutiv
U-BT Cluj-Napoca a câștigat dramatic titlul în Liga Națională de baschet masculin, după ce a învins-o pe CSM CSU Oradea cu scorul de 68-67 (16-19, 21-20, 12-12, 19-16), vineri seara, în deplasare, în meciul decisiv al finalei.
''U'' a obținut astfel al cincilea titlu consecutiv și al zecelea din palmaresul său (1992, 1993, 1996, 2011, 2017, 2021, 2022, 2023, 2024, 2025).
Cu două minute înainte de final, orădenii conduceau cu 65-62, dar clujenii au revenit și Simpson a marcat coșul victoriei când mai erau 26 de secunde. Gazdele au ratat, prin Kris Rochard, coșul victoriei cu trei secunde rămase de disputat.
Zavier Marquis Simpson a fost artizanul victoriei, cu 26 de puncte, 4 recuperări și 3 pase decisive pentru clujeni. Dennis Jerome Seeley Jr a reușit 10 p, Patrick Neal Richard, 8 p, 5 rec, iar Zachary Scott Hankins, 8 p, 8 rec.
De la orădeni s-au remarcat Donatas Tarolis, 18 p, 12 rec, 4 pd, Kristopher Jameil Richard, 11 p, Brandon Robert Brown, 11 p, 4 pd, Sayeed Al Kabir Pridgett, 12 p, 6 rec.
''U'' s-a impus la general cu scorul de 3-2 în finala cu CSM Oradea, care a fost cea mai bună echipă din sezonul regulat. Clujenii au câștigat primul meci al seriei, jucat la Oradea, cu 89-82, apoi CSM a restabilit egalitatea, 80-68, după care s-a impus la Cluj-Napoca, scor 74-68. Echipa antrenată de Mihai Silvășan a câștigat pe teren propriu, cu 92-83, după care a obținut victoria decisivă la Oradea, cu 68-67.
CSM Oradea rămâne cu trei titluri în palmares (2016, 2018, 2019) în opt finale, ultimele patru cu ''U''.
Podiumul a fost completat de CS Vâlcea 1924, care a trecut de CSO Voluntari cu 3-2 la general, 79-75 în meciul decisiv de vineri seara.
AGERPRES
Citește și:
- 16:18 - Cristi Chivu lămurește absența lui Calhanoglu din derby-ul cu Milan: „Nu se simțea bine”
- 11:40 - Mircea Lucescu, prima apariție publică după spitalizare. De ce a refuzat selecționerul să dea mâna cu fanii
- 09:29 - Fotbal: Rapid București - Universitatea Craiova 1-1, în Superligă
- 09:46 - Formula 1: Dublă pentru Mercedes-AMG Petronas Formula One Team în Marele Premiu al Australiei. George Russell a câștigat la Melbourne
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News









