POLO: ROMÂNIA A FOST ÎNVINSĂ DE JAPONIA

POLO: ROMÂNIA A FOST ÎNVINSĂ DE JAPONIA
Jucătorii pregătiți de Bogdan Rath au condus după prima repriză, dar au fost dominați apoi de niponi
Naţionala masculină de polo a României a fost învinsă, la Complexul de nataţie de la Otopeni, scor 16-12, de reprezentativa Japoniei, în grupa C a calificărilor Cupei Mondiale, Divizia 1.
Jucătorii pregătiți de Bogdan Rath au condus după prima repriză, dar au fost dominați apoi de niponi. Din lotul tricolor a absentat chiar căpitanul, portarul Marius Ţic, accidentat în prima dispută, cu SUA, scor 7-10.
Tot miercuri, la Otopeni s-au mai jucat meciurile dintre Grecia – Serbia 17-13, Franţa – Spania 11-13 şi Serbia – Muntenegru 15-16. Prima clasată în fiecare grupă a competiției găzduită de România s-a calificat direct în sferturile de finală, adică Ungaria, Grecia, Statele Unite ale Americii şi Croaţia.
Acestora li s-a mai alăturat o echipă din grupa C, grupa României, care este Japonia şi care va juca în compania Greciei. Celelalte formații se vor confrunta, joi, în play-off, România urmând a întâlni Georgia, de la ora 19.00, iar ulterior, în sferturi, câştigătoarea se va duela cu Ungaria.
Citește și:
- 19:19 - WTA Madrid Open 2026: Irina Begu, eliminată din primul tur! Urmează meciuri grele pentru Cîrstea, Ruse și Cristian
- 16:47 - FCSB rămâne fără antrenor: Mirel Rădoi a acceptat oferta celor de la Gaziantep
- 08:25 - FCSB a învins Farul cu 3-2, în deplasare, în play-out-ul Superligii
- 17:30 - Gică Hagi, dezvăluiri emoționante despre ultimul mesaj primit de la Mircea Lucescu
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News














