Un microbuz de transport marfă a luat foc, astăzi, pe A1, între Sibiu și Sebeș, pe viaductul Aciliu.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit cu două echipaje de pompieri militari și un echipaj SMURD pe autostrada A1, km 274, sensul spre Sibiu pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un microbuz transport marfă, transmite slt. Alina Voina, purtător de cuvânt al instituției.

La momentul sosirii forțelor incendiul se manifesta generalizat, iar momentan pompierii militari lucrează pentru lichidarea incendiului. Nu sunt semnalate victime. Microbuzul a fost distrus în totalitate.

„Circulația este oprită pe prima bandă pe Autostrada A1 pe sensul Sebeș către Sibiu, la kilometrul 274, în afara localității Aciliu, județul Sibiu, pentru lichidarea incendiului produs la nivelul unei autoutilitare. Evenimentul nu s-a soldat cu victime”, informează și Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.

Foto și video: DRDP Brașov și IPJ Sibiu

Articolul precedentVIDEO FC Hermannstadt, egal cu Dinamo
Articolul următorBilanț CoVid-19: 1.060 cazuri noi, 58 decese! 490 de pacienți sunt internați în ATI