A încercat să scape de polițişti şi a provocat un accident rutier

A încercat să scape de polițişti şi a provocat un accident rutier
Incidentul s-a petrecut azi-noapte, în zona localității Hosman
La data de 9 septembrie a.c., în jurul orei 00,45, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Agnita, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe DJ 106, în zona localității Hosman, au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism condus dinspre Agnita.
Întrucât șoferul autoturismului și-a continuat deplasarea, polițiștii au pornit în urmărirea mașinii până la intrarea în municipiul Sibiu unde mai multe echipaje de polițiști și jandarmi au blocat partea carosabilă în vederea opririi autoturismului în cauză.
La vederea blocajului forțelor de ordine, în zona intersecției cu strada Podului, șoferul autoturismului a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara carosabilului și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat stradal și cu un gard din beton. În același timp, din cauza manevrelor bruște efectuate de către șoferul autoturismului urmărit, polițistul care conducea autospeciala aflată în urmărire a virat brusc la stânga și a lovit o bordură.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a unui pasager din mașina urmărită, un bărbat în vârstă de 48 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu.
Niciunul dintre polițiștii aflați în autospecială nu a suferit vătămări corporale.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Din primele verificări efectuate de către polițiști a rezultat faptul că șoferul autoturismului urmărit, un tânăr în vârstă de 23 de ani, domiciliat în localitatea Hosman, nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:29 - Anca Alexandrescu: ”Este jihad împotriva lui Nicușor Dan și mă bucur foarte tare. Are exact ce a meritat”
- 15:45 - Dan Dungaciu (prim-vicepreședinte AUR): „10 mai – Ziua României Moderne și a părinților fondatori”
- 15:43 - Gest șocant: un bărbat a distrus cu sapa cunoscuta frească „Moartea care râde”, aflată pe zidul unei biserici‑monument istoric din Argeș
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News













