Numărul focarelor de pestă porcină africană (PPA) active la ora actuală în România este de 631, din care 13 focare în exploatații comerciale și șase focare în exploatații comerciale de tip A, fiind afectate 178.976 de porcine, arată datele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), publicate vineri.
La ultima raportare a autorităților, în data de 20 august 2021, numărul focarelor active era de 476.
Din data de 27 august până pe 2 septembrie 2021, s-au consemnat 69 de focare noi de PPA, cele mai multe în județele Ialomița și Teleorman (câte 12 focare), Buzău (7), Sălaj (5), Dâmbovița (4), Dolj (3), Argeș, Brăila, Galați, Hunedoara, Sibiu, Vaslui, Vrancea (câte două focare), Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Gorj, Maramureș, Mureș, Olt, Satu Mare, Vâlcea (câte un focar în fiecare județ).
De asemenea, în aceeași perioadă au fost stinse trei focare, câte unul în județele Dâmbovița, Hunedoara și Maramureș.
Potrivit sursei citate, în perioada 2019 și până în prezent, au fost stinse 3.311 focare de pestă porcină africană.
De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, și până în prezent, au fost diagnosticate 5.850 de cazuri la mistreți în 41 de județe.
Datele centralizate de ANSVSA relevă că, în perioada 27 august 2021 - 2 septembrie 2021, au fost înregistrate șase cazuri noi de PPA la mistreți.
În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreți se sting după cel puțin doi ani de la apariția lor.
Pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătății animalelor fiind respectarea condițiilor de biosecuritate.
Pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, însă acest virus are un impact dezastruos la nivel economic și social, precizează ANSVSA.
AGERPRES