Bărbat reținut după comiterea a șase infracțiuni dintr-un foc

Bărbat reținut după comiterea a șase infracțiuni dintr-un foc
Bărbatul a fost prezentat instaței cu propunere de arestare preventivă
Un bărbat de 38 de ani din Alămor, județul Sibiu, a reușit dintr-o încercare să comită nu mai puțin de șase infracțiuni. Acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, cu propunere de arestare preventivă.
Bărbatul a fost oprit în trafic de polițiști, joi, 31 octombrie, în jurul orei 6.45, atunci când conducea în afara localității Alămor un autoturism care tracta o remorcă. Oamenii legii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere, autoturismul este neînmatriculat și are aplicate plăcuțe cu număr fals de înmatriculare provizorie, remorca este neînmatriculată sau neînregistrată, iar la testarea alcoolscopică a prezentat o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult, în urma controlului efectuat asupra ansamblului, polițiștii au constatat că bărbatul transporta un element de construcție folosit pentru izolarea părții carosabile, element pe care l-ar fi sustras din zona lucrărilor de reamenajare a DJ 107B.
„În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, respectiv tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate. În consecință, la data de 4 noiembrie a.c., față de acest bărbat s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News














