Casa de licitații Artmark, acuzată de artistul Dan Perjovschi că vinde FALSURI. SCANDAL fără precedent - țepe uriașe în numele artei și acuzații de evaziune

Dan Perjovschi acuză casa de licitații Artmark că vinde falsuri. ”După ce am terminat studiile, nu am mai pictat un centimetru”, spune acesta. Lucrarea ”autoportret”, semnată ”Perjo” și atribuită graficianului sibian, scoasă la licitație de pe site-ul Artmark, nu îi aparține, susține artistul. În 2016, casa de licitații a fost călcată de procurorii DNA.

”În atenția colecționarilor care vor lua țeapă de la o casă de licitații care nu vrea să spună niciodată proveniență lucrărilor. În licitația Artmark "Colecția eclectică" apare o pictură numită ”Autoportret” semnată ”Perjo”. Eu nu mi-am semnat niciodată picturile Perjo, ci Perjovschi (cu un J drept în jos). Perjo am semnat doar desenele publicate în presă după 1989 și numai într-o perioada limitată prin 1993-94. Și, în plus, e evident că nu e un autoportret. Cu alte cuvinte ce apare în licitație nu este lucrarea mea”, a scris Perjovschi pe pagina sa de Facebook.

Contactat de Turnul Sfatului, Perjovschi susține că nu e prima dată când pățește același lucru cu această casă de licitații.

”Cu ani de zile în urmă m-au contactat pentru că erau niște grafice atribuite mie și erau scoase la licitație. Am întrebat de unde au aceste lucrări care tot apar, pentru că eu nu am vândut. Au spus atunci că nu-mi dau numele proprietarului și eu nu pricep deloc de ce acest secret. Dacă azi îmi fură cineva o lucrare, mâine poate să apară la ei în licitație, ceea ce nu mi se pare corect.

Această lucrare seamănă cu un ciclu de lucrări, se numea ”fântâni medievale”, dar e clar un fals. Să mă contrazică, să-mi arate un act de vânzare, un catalog, orice. Mai sunt și alte cazuri, mi-au semnalat și alți artiști. Sunt lucrări atribuite. Eu trebuie să știu proveniența lor, punct. Dacă nu-mi dau proveniența, atunci înseamnă că sunt furate”, a transmis Perjovschi.

Tabloul este evaluat între 600 și 900 de euro și continuă și la această oră să apară pe site

Artistul susține că lucrează cu galerii de artă profesioniste din New York, Paris, Viena-Berlin și Madrid începînd cu anul 2005.

”Cu alte cuvinte, eu emit certificate de proveniență doar din 2005. Oricare lucrare a mea sau atribuită mie datată înainte de 2005 care nu provine din respectivele galerii (eu nu vînd din atelier) sau din proiectele mele de mail art (ediții în beneficiul unor non-profuri sau Kunstvereine) și care nu are clar semnătură mea Perjovschi sau un text care explică lucrarea sau motivul eventualului cadou (care text e fie în baza desenului fie pe spatele lui) este susceptibilă să fie fals sau copie.

Mai ales picturile executate în studenție pentru că eu imediat ce am terminat studiile în 1985 nu am mai pictat un centimetru. Singurul în măsură să autentific aceste lucrări sînt eu.

Și că să fie clar ce are Artmark în licitație acum nu este lucrarea mea. Și Artmark a fost anunțată de asta. Să vedem dacă lasă falsul în licitație. Să vadem dacă cineva ia țeapă”, a mai scri Perjovschi, într-o nouă postare pe Facebook.

Sute de tablouri false, atribuite unor pictori celebri, vândute în România. Casa de licitații, "albie de colectare a banilor din societate"

"Artmark, caleidoscopul cu iluzii" - notau, cu ceva timp în urmă, jurnaliștii de la Cotidianul.

"Existența caselor de licitații este un reflex al civilizației și în același timp un mecanism fructuos pentru a face mai ușoară circulația unor mari sume de bani în piața de artă. La noi, meritul Casei Artmark este incontestabil în a fi făcut și un spectacol din achiziția obiectelor de artă, indiferent de natura acestora. A creat scena cu străluciri de gablonz pe care în general pițiponcii continuei tranziții, politicieni, patroni, dar și negustori și colecționari onești să poată defila pentru că, este adevărat, aceștia au nevoie și de existență demonstrativă pentru a fi.

Specificul românesc a lovit însă și în această întreprindere, mai toate slăbiciunile și frivolitățile noastre au fost alimentate de filosofia internă a casei de licitații, devenite, în opinia mea, una dintre cocotele de lux ale socialului românesc, un fel de alt Loft al oamenilor cu bani, interesați să pară și ameliorați cultural prin nevoia proximității domestice față de opera de artă. Mecanismul de a atrage resursele naivilor, ale nepricepuților în domeniu, ale celor care trebuie urgent să își mobileze casele impunătoare este unul complex, deși tipul de manipulare cu care se operează este unul de nivel rudimentar. (...)

Voi enunța însă cel puțin două dintre dacă nu metehne, cel puțin idealuri ale Artmark: creșterea printr-un fals mecanism a cotelor de piață, în principal prin autolicitare, apoi existența deopotrivă a unui preț de rezervă de câteva ori mai mare decât prețul de pornire, care trebuie musai să îi facă pe aspiranți să se deplaseze în plan real sau virtual, mizând (eronat pe termen lung) pe psihologia labilă a cumpărătorului agitat și, în același timp, a cumpărătorului fără școală dar și pe nerăbdarea potențaților vremii, în majoritatea lor politicieni, de a-și ascunde veniturile de multe ori ilegale în obiecte de artă. Această stare de fapt a funcționat un timp, creșterile au fost uneori amețitoare, urmate deseori după bătaia ciocănelului care consfințea achiziția neobișnuită de furtunoase aplauze care puteau fi răsplăta ambiției, curajului sau prostiei. Respectivele lucrări rămân astfel cotate în colecții confidențiale și/sau ulterior iau drumul băncilor prin împrumuturi gajate cu opere de artă, la cote puțin mai mici decât cele de achiziție, suspecte însă în a fi mai mari decât valoarea lor reală. Iar dacă banii de la prima achiziție sunt pentru spălare, atunci chiar nu mai contează atât de mult cât s-a pierdut prin împrumutul la bănci și, implicit, prin transferul proprietății de la individ la bancă, în virtutea creditului neperformant, unul dintre punctele forte ale capitalului românesc.

Acest carusel în piața operei de artă cu prețuri artificial crescute a funcționat cu mare succes până nu demult, când Direcția Națională Anticorupție a făcut câteva arestări, punând sub sechestru sute, poate chiar mii de tablouri, dacă ar fi voie să aflăm prin comunicări oficiale aceste regretabile situații și unitățile lor corespondente.

Piața de artă din România a intrat în colaps. Tabloul și sculptura, printr-un efect mediatic pervers, au devenit în mentalul colectiv dovada certă a  suspiciunii de corupție. Pentru a repara ce se mai poate repara, Casa Alis practică un dumping continuu, casa Goldart încearcă din răsputeri să funcționeze cu prețuri oneste și Artmark a revenit ușor, ușor la realitate, cu mențiunea că nu-și poate nici acum controla automantismul autolicitării, creșterii false și uneori a blocării achiziției unui obiect la un preț convenabil și pentru deponent, și pentru cumpărător. Există și explicația probabilă, că foarte multe loturi sunt încă ale lor, din perioada de început, în care au achiziționat masiv de la proprietari, și nu doresc și ei decât să le revândă la prețuri mult mai bune, ca orice om sau firmă implicată în economia de piață, căreia, oricât am fi de intransigenți, nu îi putem aplica legile moralității.

Mai grav a fost când câțiva hipnotizați cu stare au revenit, după aplauzele primite, cu operele achiziționate fantastic pentru a le repune în vânzare chiar și la un preț mai mic în realitatea modest mercantilă, asumându-și pierderile investiției rapide în artă, doar pentru a mai savura gustul plăcut al lichidității. Ce să vezi? Nu a mai fost posibil, abia de la jumătate în jos mai avea loc discuția, din care mai era și comisionul de 20%. Și când este vorba de loturi adjudecate la câteva zeci de mii de euro, jumătățile încep să conteze.

Un alt ghinion al „pieței” despre care vorbim l-au reprezentat experții independenți, angajați de Parchet să evalueze corect obiectele confiscate, bănuiesc cu intenția de a recupera prejudicii, nu din curiozități invidioase ale procurorilor. Au fost constatate foarte multe falsuri, nici măcar de epocă, falsuri noi, făcute prost. Numărul de falsuri constatate după expertizele parchetului a fost peste proporția uneori inevitabilă în proximitatea acestui tip de îndeletnicire, a escrocheriei în artă, mai precis.

La fel s-a întâmplat și când a avut loc vestitul desant al autorității statului român, poliție, mascați, reporteri, după rețeta consacrată, autoritate atrasă de impactul recuperării unor artefacte dacice. În opinia mea, tot falsuri… Deserviciul adus Artmark a fost imens și nemeritat de această dată, vina a fost covârșitor a experților acreditați pe acel segment, nu a filosofiei de funcționare a casei, așa cum se întâmplă în cazul artei plastice. Nimic și nimeni nu a mai avut interesul să clarifice acea situație poate pentru că, oricare ar fi fost informația corectă, nu ar mai fi adus nimănui beneficii, nici casei, nici statului, nici celor care au decis acțiunea, nici acelora care au pus în circulație obiectele „străvechi”. Este posibil să fi fost plătite și niște polițe cu acea ocazie. În concluzie, așa cum Artmark a dus la un anumit nivel, la un moment dat, această albie de colectare a banilor din societate, piața operei de artă, a reușit să o și obstrucționeze", mai nota sursa citată.

Cea mai mare casă de licitații de artă din România, călcată de procurorii DNA. Interpol a intrat pe fir

În 2016, procurorii au făcut percheziții la două galerii de artă din București. Una dintre casele de licitații vizată de procurorii anticorupție a fost Artmark, cea mai mare casă de licitații de artă. Mai multe persoane sunt bănuite că ar fi deținut ilegal artefacte care aparțin patrimoniului național, potrivit ziuadeconstanta.ro.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mii de tablouri semnate de pictori celebri, peste 1.000 de monede antice, printre care trei kosoni de mare valoare, și statuete, care, în mod normal, ar fi trebuit să fie deținute în mod normal de reprezentanții Muzeului Național de Istorie. În urma acestei acțiuni, procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru spălare de bani.

“În intervalul 25 - 26.02.2016, au fost efectuate percheziții la două galerii de artă din București și la domiciliile unor persoane cu privire la care existau date că ar deține bunuri sustrase din situri arheologice românești protejate. Cu prilejul acestor activități au fost identificate și ridicate pentru examinare, mai multe loturi de bunuri arheologice: 3 monede Koson din aur, 1.050 monede antice din argint (denari romani, tetradrahme etc.), 102 artefacte din metal (o armă dacică tip sica, depozite de unelte etc.), 12 statuete și vase ceramice (inclusiv aparținând culturii Cucuteni) care au fost depuse în custodia Muzeului Național de Istorie a României, București. Au mai fost indisponibilizate și sunt în curs de examinare circa 2.000 tablouri oferite la vânzare de către casele de licitații”, se arată în comunicatul Parchetului General.

În continuare, prin Interpol, sunt urmărite tezaurele care formează obiectul mai multor cauze: un tezaur de monede Lysimach, din aur (30 de kg.), tezaure de monede Koson din aur (25 de kg.),un tezaur de monede Koson din argint, 5 scuturi regale din fier, 11 brățări spiralice din aur și tezaure de denari romani (imitații dacice) etc.
 
Conform procurorilor ,“în perioada 1998 – 2015, grupări cuprinzând 34 inculpați, braconieri ai siturilor arheologice” au  sustras, au exportat illegal și au spălat pe piața antichităților mai multe tezaure monetare și alte artefacte sustrase din siturile arheologice ale Munților Orăștie, cauzând  un prejudiciu de peste 2.500.000 euro.

Istoria tumultoasă a casei de licitații Artmark 

Afacerea Artmark a început în 2008, cînd Alexandru Bâldea, avocat al Grupului Rompetrol, partener fondator al Casei de avocatură Budușan, Bîldea & Asociații, a înființat casa de licitații, împreună cu Radu Boroianu, fost ambasador al României în Elveția.

Afacerea a debutat cu un împrumut de 2 milioane de euro, luate de la un fond de investiții elvețian, la care Dinu Patriciu era acționar. Împrumutul i-a fost acordat cu sprijinul direct al lui Patriciu, iar banii au fost folosiți pentru achiziționarea primelor opere de artă scoase la licitație.

Inițial, acționarii afacerii au fost Alexandru Bâldea (acționar majoritar), Radu Boroianu și Dinu Patriciu, prin fondul elvețian de investiții. După ce Bâldea reușește să achite împrumutul, l-a scos din acționariat pe Dinu Patriciu și a răscumpărat acțiunile deținute de Radu Boroianu.