O româncă dată dispărută, găsită după 17 ani. Ce a dat-o de gol?

O româncă dată dispărută, găsită după 17 ani. Ce a dat-o de gol?
O poveste cutremurătoare
O femeie din judeţul Neamţ, dată dispărută în urmă cu 17 ani de către familie, a fost găsită de către poliţiştii de frontieră din Timişoara. Femeia se stabilise în Italia şi prima dată când a venit în ţară a apărut în aplicaţiile Poliţiei ca persoană căutată, potrivit realitatea.net.
”O poveste cutremurătoare, dar cu final fericit, a prins contur în preajma sărbătorilor de iarnă. O femeie din Piatra-Neamţ, dată dispărută în urmă cu 17 ani, a fost identificată zilele trecute de poliţiştii de frontieră din Timişoara, în urma unei lungi şi meticuloase activităţi de căutare desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Neamţ”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii IPJ Neamţ.
Femeia a fost identificată în data de 9 decembrie. Ancheta a stabilit că ea se stabilise în Italia, după plecarea din localitatea de domiciliu, şi prima dată când a intrat în ţară a apărut în aplicaţiile Poliţiei ca persoană urmărită.
”Revederea dintre mamă şi fiică, la mai bine de un deceniu şi jumătate distanţă, rămâne una dintre cele mai emoţionante poveşti ale acestui sfârşit de an – o adevărată minune de Crăciun, posibilă datorită muncii neîntrerupte a poliţiştilor şi speranţei care nu a fost pierdută nicio clipă”, au mai transmis poliţiştii.
Din motive ce țin de protecția vieții private și siguranța persoanei, aceștia nu au făcut publice datele de identitate și imagini ale femeii.
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News










