Sibienii ies în stradă pentru Alexandra Măceșanu: "Nu mai acceptăm să trăim într-un astfel de stat. Vrem resetarea lui completă!"
3 aug. 2019, 09:41
Actualizat: 3 aug. 2019, 09:41

skynews-romania-alexandra-kidnap_4734161
Articol scris de Scris de Andra Marinescu
Sibienii ies în stradă astăzi, de la ora 18, în Piața Huet, în memoria Alexandrei Măceșanu, despre care se spune că a fost ucisă în Caracal de Gheorghe Dincă, după ce acesta ar fi luat-o "la ocazie", cu mașina sa.
Apelul sibienilor a pornit de la comunitatea "Vă vedem", care astăzi marchează 600 de zile de protest neîntrerupt. "Acum exact 600 de zile, exact la ora asta, ieșeam pentru întâia oară în fața sediului PSD din Sibiu, alături de alte câteva zeci de sibieni. Habar n-aveam, firește, că vom construi un maraton al rezistenței. Că ni se vor alătura, pe parcurs, mii de oameni din toată țara. Că vom vorbi în Parlamentul European cu europarlamentari străini deciși să ajute România cu toată forța lor instituțională, precum Roberta Metsola, Ska Keller, Javier Nart și alții. Că multe dintre ziarele importante ale planetei vor vedea în noi o sursă a speranței pentru Europa de Est (Die Welt) sau chiar pentru tot proiectul european (The Guardian). Că vom ține zeci de agore, cu invitați admirabili din zona civică sau culturala sau a justiției, toate cu zeci și sute de mii de vizualizări - și mai ales cu sute și sute de comentarii venite de la comunitatea care ne urmărește. Fiindcă ăsta e cel mai important lucru pe care l-am construit în aceste 600 de zile: o comunitate care crede în România europeană. Și care construiește metodic speranță. Azi, la Vă vedem 600, o vom comemora pe Alexandra Măceșanu - și toate victimele incompetenței și corupției statului român. Pe cât ne stă în puteri, nu vom lăsa jertfele lor să fie zadarnice", spune Radu Vancu, unul dintre reprezentanții comunității "Vă Vedem".
" <Nu ține linia ocupată!> - Propoziția aceasta, adresată de un polițist victimei pe care trebuia să o apere, condensează în ea tot ceea ce a ajuns să însemne statul în ultimii ani: o materie toxică alcătuită dintr-un amestec criminal de cinism, nepăsare, indolență, ciocoism, obrăznicie, dezumanizare. Un stat ale cărui instituții sunt construite dintr-o astfel de materie toxică își conduce, sistematic și repetat, cetățenii la moarte: accidentul aviatic din Apuseni, Colectiv, scandalul HexiPharma, asasinarea tinerelor din Caracal sunt doar efectele lui cele mai vizibile & revoltătoare. Nu mai acceptăm să trăim într-un astfel de stat. Vrem resetarea lui completă. Vom ieși sâmbătă, de la ora 18, în Zona liberă de corupție pentru a arăta asta. Și vom fi în stradă atâta vreme cât va fi nevoie", mai spun reprezentanții "Vă vedem", pe o pagină de socializare.
Citește și:
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News


_4f88515c25_a3b9209761.webp)








