Actualitate· 2 min citire

Ziua în care România află dacă intră în Schengen - primul punct pe ordinea de zi a Consiliului JAI

Ziua în care România află dacă intră în Schengen - primul punct pe ordinea de zi a Consiliului JAI

Ziua în care România află dacă intră în Schengen - primul punct pe ordinea de zi a Consiliului JAI

Realitatea de Sibiu
Scris de Realitatea de Sibiu Publicat: 30 nov. 2022, 11:45

Consiliul UE a anunțat temele de pe agenda reuniunii pe care miniștrii de Interne și ai Justiției din statele membre UE (Consiliul JAI) o vor avea în 8-9 decembrie la Bruxelles, iar aderarea României, Bulgariei și Croației la Spațiul Schengen figurează pe primul loc al ordinii de zi.

Miniștrii de Interne se vor reuni joi, 8 decembrie, și vor discuta despre „aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria, Croația și România, scopul fiind să adopte decizii în acest sens”, potrivit agendei publicate pe site-ul Consiliului UE.

„Miniștrii vor evalua, de asemenea, starea generală a Spațiului Schengen, ca parte a ciclului anual al Consiliului Schengen. Aceștia se vor concentra în special pe combaterea traficului de migranți și pe interoperabilitatea sistemelor informatice”, menționează acest prim punct de pe agendă.

Al doilea punct pe agendă se referă la politicile în domeniul migrației și azilului.

„Miniștrii vor face schimb de opinii cu privire la dimensiunea externă a migrației și la situația de-a lungul principalelor rute de migrație. De asemenea, aceștia vor fi informați cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește lucrările în curs referitoare la politica UE în materie de azil și migrație. Această discuție urmează Consiliului extraordinar Justiție și Afaceri Interne care a avut loc la 25 noiembrie”, precizează Consiliul UE a cărui președinție este deținută de Cehia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News