Social· 2 min citire

COVID-19. Sibiul a intrat în scenariul ROȘU! Adulții infectați nu mai au loc la ATI!

COVID-19. Sibiul a intrat în scenariul ROȘU! Adulții infectați nu mai au loc la ATI!

COVID-19. Sibiul a intrat în scenariul ROȘU! Adulții infectați nu mai au loc la ATI!

Realitatea de Sibiu
Scris de Realitatea de Sibiu Publicat: 23 oct. 2020, 17:39

Toate cele 12 paturi de ATI din Spitalul Județean sunt ocupate cu pacienții COVID-19

Prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, face apel la populație să își ia toate măsurile de protecție, în condițiile în care la Spitalul Clinic Județean de Urgență sunt ocupate toate cele 12 paturi la ATI, iar la Spitalul Clinic de Pediatrie sunt ocupate patru din cele șase locuri, aici fiind internați copii cu noul coronavirus, în stare gravă, care au și comorbidități, unul dintre ei fiind intubat.

Adulții în stare gravă, cu noul coronavirus, care au nevoie de ATI, sunt transferați în spitalele unde mai sunt locuri libere.

"S-a și întâmplat acest lucru (...) dar au fost duși la Terapie Intensivă în alte localități, în alte județe. Deci, când în alte județe au rezervă la ATI, acolo se vor duce pacienții. De altfel, astăzi aveam la ora 8,00 de dimineață, 282 de persoane internate, la ATI deja doamna doctor Coldea a spus, la ATI la copii avem șase locuri, patru sunt ocupate, deci mai sunt două libere. (...) Dacă situația epidemiologică va avea același trend, de creștere, cred că niciun sistem de sănătate din lume nu ar putea să corespundă tot timpul. În primul rând trebuie să fim conștienți că trebuie să luăm toate măsurile de precauție", a declarat vineri, prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu.

Directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu, medicul Liliana Coldea, a anunțat vineri că toate cele 12 paturi de ATI din spital sunt ocupate cu pacienții COVID-19.

"Legat de locurile de la Terapie Intensivă, toate cele 12 paturi sunt ocupate în prezent", a explicat Liliana Coldea.

Directorul medical al Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, medicul Ciprian Șofariu, a confirmat, pentru AGERPRES, că patru copii cu comorbidități, infectați cu noul coronavirus sunt internați la Terapie Intensivă și mai sunt libere două paturi pentru copii cu COVID-19 la ATI.

Directorul general al Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, medicul Camelia Grigore, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că unul din cei patru copii de la ATI cu COVID-19 este intubat.

În total sunt internați la Pediatrie, 19 copii pozitivi și 9 suspecți, potrivit conducerii spitalului.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News

Mai multe știri din Social