Social· 1 min citire

Podcasturile REALITATEA – Ceva-n PLUS. Claudiu Adam, pilotul de drift care și-a descoperit pasiunea la 10 ani

Publicat26 oct. 2026, 10:48
Actualizat26 oct. 2026, 10:49

Claudiu Adam, pilot de drift, este invitat în premieră la Realitatea Plus, în cadrul podcasturilor REALITATEA – Ceva-n PLUS. Acesta vorbește despre începuturile sale în lumea motorsportului și despre momentul în care a descoperit pasiunea pentru drift.

Totul a început la vârsta de doar 10 ani, când a mers alături de tatăl său la un eveniment organizat în Piața Constituției. Fascinat de ceea ce a văzut, Claudiu a știut imediat ce își dorește să facă.

Prima dată, tot în Piața Constituției am mers cu tata la un eveniment și i-am zis că treaba asta trebuie s-o fac și eu, dar el a crezut că e o glumă. Aveam doar 10 ani atunci. Și, ușor-ușor, a văzut că am talent, că-mi place, că mă descurc și, după, mașină, competiție.

— povestește Claudiu Adam

De la o dorință exprimată în copilărie până la participarea în competiții, parcursul lui Claudiu Adam demonstrează cum o pasiune descoperită devreme poate deveni un drum în lumea sportului cu motor.

Episodul integral al podcastului REALITATEA – Ceva-n PLUS poate fi urmărit pe realitatea.net, vineri, 30 octombrie, de la ora 15:00.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News

Mai multe știri din Social