A furat 7.000 de lei, dar a fost iertat de proprietar

A furat 7.000 de lei, dar a fost iertat de proprietar
Un bărbat a reclamat, miercuri dimineață, faptul că a fost victima unui furt, fiind deposedat de 7.000 de lei
Un bărbat a reclamat, miercuri dimineață, faptul că a fost victima unui furt, fiind deposedat de 7.000 de lei. Fapta s-a produs la ieșirea dintr-o societate comercială, unde a fost abordat de o persoană necunoscută care i-a sustras portofelul. După ce a anunțat Poliția, și-a retras, însă, plângerea, și s-a împăcat cu hoțul.
După ce au primit sesizarea, Polițiștii Biroului Investigații Criminale au demarat cercetările, reușindu-se la scurt timp identificarea persoanei bănuite de săvârșirea acestei fapte, precum și recuperarea prejudiciului.
Suspectul, în vârstă de 24 de ani, domiciliază în municipiul Sibiu și este cercetat de polițiști și în alte dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, din buzunare și societăți comerciale.
"Polițiștii de la investigații criminale au demarat cercetările, iar în scurt timp presupusul autor a fost identificat, iar prejudiciul recuperat în totalitate. Întrucât bărbatul este bănuit de săvârșirea altor fapte similare, în această dimineață urma să fie reținut și prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Între timp, însă, victima și-a retras plângerea, ceea ce atrage clasarea lucrării și imposibilitatea tragerii la răspundere penală a presupusului autor", a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Joi dimineață, la domiciliul bărbatului, a fost efectuată o percheziție, fiind identificate numeroase articole vestimentare purtând diverse mărci, cu etichetă, existând suspiciunea rezonabilă că provin din săvârșirea infracțiunii de furt din magazin.
"În baza probelor administrate, polițiștii de la investigații criminale urmau să dispună împotriva sa măsura reținerii pentru 24 de ore și ulterior, să îl prezinte instanței cu propunere de arestare preventivă, însă victima și-a retras în cursul dimineții plângerea penală. Din păcate, lăsând la o parte resursele umane și materiale investite de Poliția Sibiu pentru identificarea, depistarea și cercetarea acestei fapte, riscul este ca acest bărbat să comită fapte similare, fiind cunoscut cu astfel de preocupări și asigurând-și existența în acest mod", au mai transmis polițiștii.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News














