Bradul de anul acesta din centrul Sibiului, amplasat cu ocazia Târgului de Crăciun, nu este pe placul multora dintre locuitorii oraşului, care au postat pe reţelele de socializare critici.
Primăria Râmnicu Vâlcea, despre bradul din Sibiu
De altfel, nu numai sibienii sunt nemulţumiţi de bradul care va sta pe întreaga durată a Târgului de Crăciun în Piaţa Mare. Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a ironizat bradul de la Sibiu, pe pagina oficială de Facebook, unde a postat şi două fotografii cu evenimentele din cele două oraşe: "Cel mai trist şi urât brad de Crăciun se află chiar acum montat în Piaţa Mare din Sibiu. Târgul de Crăciun de la Râmnicu Vâlcea poate fi în anul 2018 unul dintre cele mai frumoase din România, aşa cum a fost şi în 2017". Postarea a fost, însă, ştearsă după câteva minute.
Bradul are o înălțime de 11 metri și un diametru de 3,5 metri, fiind confecționat din aluminiu cu inserții luminoase LED.
Târgul de Crăciun de la Sibiu se află la cea de-a XII-a ediţie. Deschiderea oficială a evenimentului va fi vineri, 16 noiembrie, la ora 19. La această ediție vor fi prezenți peste 100 expozanți din țară și străinătate, sunt pregătite atracții pentru copii și Atelierul lui Moș Crăciun. Noutatea va fi reprezentată de un patinoar în aer liber, de mari dimensiuni. Evenimentul va avea loc până pe 3 ianuarie 2019.
[gallery ids="39717"] Captura foto: Digi24