Campanie umanitară iniţiată de doi tineri ce au crescut în centrele de plasament
6 dec. 2018, 11:55
Actualizat: 6 dec. 2018, 11:55

47575485_2344377032257040_8032297315555344384_n
Articol scris de Scris de Andra Marinescu
Maria şi Gheorghe Boldijar sunt doi tineri căsătoriţi, care şi-au conturat povestea de dragoste încă de când, amândoi, se aflau în centrele de plasament din Sibiu.
De câţiva ani, au iniţiat o campanie umanitară, „Dar din dar pentru nevoiaşi”, prin care îşi doresc să îi ajute pe cei care provin din medii defavorizate, pe copiii din Centrul de Plasament Turnu Roşu, pe oamenii străzii şi pe cei găzduiţi de Adăpostul de Noapte din Sibiu. „Noi am avut norocul să primim ajutorul unor oameni minunaţi care ne-au schimbat viaţa şi datorită lor am învăţat că fericirea adevărată vine atunci când oferi ajutorul celor care chiar au nevoie. Scopul nostru este să oferim un cadou de Crăciun nevoiaşilor, care, din păcate, nu sunt puţini la număr, însă credem că împreună cu cei cu suflet mare putem reuşi. Am promis că nu vom uita de unde am plecat şi vrem ca în fiecare an să facem această campanie”, spun Maria şi Gheorghe. Cei care îşi doresc să aducă zâmbetul pe buze celor mai puţin fericiţi, în prag de sărbători, pot dona alimente, haine ori bani. Moşul adus de Maria şi Gheorghe va oferi 150 de cadouri. 50 dintre ele vor merge către copiii din Centrul de Plasament din Turnu Roşu, 60 vor fi pentru oamenii străzii şi 40 pentru familiile nevoiaşe. „Pentru această campanie, noi ne-am pregătit din timp. Am economisit bănuţi şi vom colinda în această perioadă pentru a umple desaga Moşului”, mai spun Maria şi Gheorghe. Informaţii despre această campanie pot fi obţinute la numerele de telefon 0742937829 şi 0758932098.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

