Actualitate· 4 min citire

Cancelarul Germaniei dă asigurări că nu vor fi trupe NATO și tehnică de luptă în Ucraina

Cancelarul Germaniei dă asigurări că nu vor fi trupe NATO și tehnică de luptă în Ucraina

Cancelarul Germaniei dă asigurări că nu vor fi trupe NATO și tehnică de luptă în Ucraina

Realitatea de Sibiu
Scris de Realitatea de Sibiu Publicat: 26 ian. 2023, 08:47

Olaf Scholz a fost supus unor intense presiuni să aprobe livrarea de tancuri Leopard către Ucraina

Noile tancuri Leopard pe care Germania le va livra trupelor ucrainene îi sperie pe ruși, care au început deja să creadă că următorul pas va fi debarcarea de trupe NATO în Ucraina.

Germania face ceea ce este ''necesar'' pentru a susține Ucraina prin autorizarea livrării unor tancuri Leopard, dar dorește să împiedice o "escaladare către un război între Rusia și NATO", a declarat miercuri cancelarul german Olaf Scholz, potrivit agențiilor DPA și AFP.

"Vom continua să urmărim acest principiu în viitor" și "este singurul principiu care garantează securitatea Europei și a Germaniei într-o chestiune atât de periculoasă", a explicat Scholz, adresându-se Bundestagului după ce guvernul său a aprobat transferul a 14 tancuri Leopard 2 către Ucraina și a anunțat că autorizează alte state să ofere acestei țări tancuri de același tip.

El a insistat însă că nu intră în discuție o intervenție aeriană sau terestră a Germaniei și a NATO în Ucraina, asigurând că și Washingtonul împărtășește aceeași poziție. "Când a fost vorba despre zonele de excludere aeriană deasupra Ucrainei, l-am auzit pe președintele american (Joe Biden) afirmând că nu o vom face, că această poziție nu s-a schimbat și nu se va schimba, și că în niciun caz nu vom trimite trupe la sol", a subliniat cancelarul german.

Acestuia din urmă președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulțumit într-o discuție telefonică pentru autorizarea transferului tancurilor Leopard către Ucraina. "Îi sunt sincer recunoscător lui Olaf Scholz și tuturor prietenilor noștri în Germania", a scris Zelenski pe social media, subliniind că acest ajutor sosește "la timp", când Ucraina are mare nevoie de tancuri occidentale.

Totuși, potrivit ministrului german al apărării, Boris Pistorius, cele 14 tancuri pe care Germania le transferă Kievului într-o primă etapă vor fi operaționale abia peste aproximativ trei luni, însă instruirea militarilor ucraineni pentru folosirea lor și stabilirea rutelor de livrare vor începe rapid. "Dar ceea ce este clar este că nu vom deveni parte în război, ne vom asigura de acest lucru", a mai spus Pistorius, vorbind în fața comitetului pentru apărare din Bundestag.

Olaf Scholz a fost supus unor intense presiuni să aprobe livrarea de tancuri Leopard către Ucraina, presiuni venite mai ales din partea Kievului, Washingtonului și Londrei, dar și din partea propriilor parteneri de coaliție, în special Verzii conduși de șefa diplomației Annalena Baerbock.

Dar Berlinul condiționase acest ajutor militar de implicarea de asemenea a SUA prin oferirea unor tancuri americane M1 Abrams către armata ucraineană. Invocând complicații logistice și de mentenanță, Washingtonul respinsese această solicitare, dar, conform unor surse americane, un număr încă neprecizat de tancuri de acest fel va ajunge în Ucraina. Acestui ajutor se adaugă cele 14 tancuri Challenger 2 promise Ucrainei de Marea Britanie și un număr încă necunoscut de tancuri ușoare AMX-10 promise de Franța. Polonia, Norvegia, Olanda și Spania s-au arătat până în prezent dispuse să ofere la rândul lor Ucrainei tancuri Leopard 2.

Ucraina insistă să primească tancuri grele occidentale pentru a putea străpunge liniile rusești, fiindu-i insuficiente tancurile de care dispune după 11 luni de război. Ucraina avea înaintea invaziei ruse circa 900 de tancuri, toate de concepție sovietică. De atunci, a mai primit din partea țărilor europene, în special din Polonia, circa 300 de tancuri T-72, de asemenea un model sovietic aflat în dotarea armatei ucrainene, și în plus a capturat în luptă sute de tancuri folosite de armata rusă.

Potrivit responsabililor de la Kiev, armata ucraineană are nevoie de sute de tancuri occidentale pentru a desfășura o contraofensivă majoră și a elibera teritoriile ocupate de trupele ruse.

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba le-a cerut astfel aliaților Ucrainei să formeze o "coaliție a tancurilor" și să ofere țării sale cât mai multe arme de acest fel.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate