CANICULA REDUCE VITEZA DE CIRCULAȚIE A TRENURILOR

CANICULA REDUCE VITEZA DE CIRCULAȚIE A TRENURILOR
Restricția este impusă pentru desfăşurarea în siguranţă a traficului feroviar
CFR SA a decis reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius.
Restricția este impusă pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a traficului feroviar, în contextul prognozelor meteo ce anunţă temperaturi extreme la nivel naţional în zilele următoare.
"Pe întreaga reţea feroviară, personalul de specialitate din cadrul CFR SA desfăşoară permanent activităţi suplimentare de verificare şi monitorizare a stării infrastructurii. Temperaturile înregistrate la nivelul şinelor sunt supravegheate în timp real, astfel încât echipele de întreţinere să poată interveni prompt acolo unde situaţia o impune, prevenind eventuale incidente sau disfuncţionalităţi. Reducerea temporară a vitezei de circulaţie a trenurilor în condiţii de caniculă este o măsură esenţială, menită să asigure desfăşurarea traficului feroviar în cele mai bune condiţii de siguranţă, chiar şi în situaţii meteorologice extreme", se arată într-un comunicat, citat de Radio România București FM.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi atenţionări de caniculă, care vizează, până joi dimineaţa, peste trei sferturi din ţară.
Vremea se anunță caniculară în Banat, Oltenia, Muntenia, în sudul Moldovei, în sud-vestul Transilvaniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei.
Pe arii relativ extinse, se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse, în general, între 34 şi 38 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News














