Sindromul persoanei rigide (SPR), cu care a fost diagnosticată îndrăgita cântăreață canadiană Celine Dion, este o patologie neurologică rară, caracterizată printr-o rigidizare musculară progresivă și episoade repetate de spasme musculare dureroase.
Celine Dione suferă de sindromul omului înțepenit/rigid sau boala Moersch-Woltman. Este o tulburare neurologică rară, caracterizată prin rigiditatea progresivă. Specialiștii nu au putut stabili exact o cauză specifică a acestei afecțiuni, din cauza numărului mic de cazuri.
Celine Dion a transmis joi un mesaj sfâșietor în care a dezvăluit de ce boală suferă. Artista abia și-a reținut lacrimile când a vorbit și de bucuria pe care o are pe scena și cât de mult îi va lipsi, fiind nevoită să-și anuleze turneul european de anul viitor, inclusiv și concertul programat în luna iulie în țara noastră.
DE CE APARE SINDROMUL OMULUI ÎNȚEPENIT/RIGID
Deși cauza exactă a acestui sindrom este necunoscută, medicii cred că este vorba despre o maladie autoimună și care se manifestă uneori alături de alte boli autoimune, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.
Diagnosticul se bazează în principal pe examenul clinic și este confirmat prin identificarea unor anticorpi și a unor anomalii electromiografice (o examinare obligatorie în cazul maladiilor neurologice - n.r.) caracteristice.
O scanare a măduvei spinării poate să permită excluderea cauzelor mecanice, precum prezența unei hernii de disc sau a unui chist la nivelul măduvei osoase.
Primele cazuri de SPR au fost documentate în 1956. Sindromul persoanei rigide a fost descris în literatura medicală sub numeroase denumiri diferite. Descris inițial ca "sindrom al bărbatului rigid", numele acestei boli a fost modificat, pentru că boala poate să afecteze persoane de toate vârstele și de ambele sexe. De fapt, majoritatea persoanelor atinse de această afecțiune sunt femei.
SPR este o maladie extrem de rară. Potrivit organizației americane NORD, care dorește să aducă un sprijin persoanelor afectate de boli rare, incidența SPR ar fi de aproximativ 1 caz la 1 milion de persoane.
SIMPTOME SINDROMUL OMULUI ÎNȚEPENIT/RIGID - VÂRSTA LA CARE APAR
Potrivit Orphanet, un portal online dedicat bolilor rare și medicamentelor aferente, vârful de incidență se situează în jurul vârstei de 45 de ani, iar simptomele evoluează de-a lungul lunilor și anilor.
Rigiditatea musculară fluctuează adeseori (se agravează, apoi se ameliorează) și survine, în general, în același timp cu spasmele musculare.
Aceste spasme pot să se producă întâmplător sau să fie declanșate de o varietate de evenimente diferite, inclusiv de un zgomot brusc sau de un contact fizic ușor.
TRATAMENT SINDROMUL OMULUI ÎNȚEPENIT/RIGID
Tratamentul vizează ameliorarea simptomelor specifice care se manifestă la fiecare individ, ceea ce necesită adeseori abordări non-medicamentoase (stretching, termoterapie, hidroterapie, masaj, acupunctură, etc.).
Anumite medicamente pot fi utilizate și ele pentru a trata rigiditatea musculară și spasmele episodice.
Dacă nu este tratat, SPR poate să evolueze spre dificultăți în deplasare și să aibă un impact semnificativ asupra capacității unei persoane de a efectua activități zilnice de rutină.