Șeful Executivului susține că opinia ministrului nu reflectă opinia întregului Guvern. „Acest aspect trebuie tranșat”, mai spune premierul.
Premierul Nicolae Ciucă îl bagă în ședință pe ministrul Apărării, după ce acesta a zis că singura șansă a păcii este negocierea cu Rusia. Premierul nu a vrut să spună dacă ia în calcul remanierea lui Vasile Dîncu. Cu toate acestea, șeful Executivului susține că opinia ministrului nu reflectă opinia întregului Guvern. „Acest aspect trebuie tranșat”, mai spune premierul.
„Îl aștept pe domnul ministru să revină în țară. Trebuie să avem o discuție cât se poate de deschisă față de opinia dumnealui, nu este opinia Guvernului, trebuie sa tranșăm clar acest aspect”, a spus Nicolae Ciucă, joi.
Vasile Dîncu a făcut, în urmă cu doar câteva zile, declarații care au stârnit controverse. „Singura șansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Țările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanții de securitate și o pace cu Rusia”, a spus Vasile Dîncu.
Și Klaus Iohannis a reacționat la opiniile ministrului Apărării. Președintele i-a transmis lui Vasile Dîncu să citească mai frecvent revista presei.
„Ucrainenii plătesc prețul de sânge în acest război și trebuie să acceptăm ideea cu toții că doar Ucraina va decide când, cum și ce negociază. Această poziție este poziția noastră oficială, este poziția oficială a UE și probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei să afle aceste poziții”, a spus Iohannis.
Sursa: Realitatea de Bucuresti