Concert de Crăciun cu Acapella, Luminița Anghel și Paula Seling, la Sibiu
21 nov. 2018, 10:44
Actualizat: 21 nov. 2018, 10:44

2018_05_15_1_acapella-revine-pentru-a_15736
Articol scris de Scris de Andra Marinescu
Luminița Anghel, Paula Seling, Cezar Ouatu, Radu Nechifor, George Miron, Andrei Tudor, Maia Tudor, Grupul Vocal Acapella și Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu invită sibienii la concertele de Crăciun, de la Sala Thalia.
Sibienii vor avea parte la începutul lunii decembrie de o surpriză rară în peisajul muzical românesc.
Christmas Gala Concert reunește pe scena sălii Thalia nume mari ale muzicii românești alături de Grupul Vocal Acapella și Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu. Concertul care dă startul evenimentelor din perioada sărbătorilor de iarnă îi va avea în prim plan în acest an pe Luminița Anghel, Paula Seling, Cezar Ouatu, George Miron și Radu Nechifor, Andrei Tudor și Maia Tudor.
„Concertul de Crăciun e unul dintre evenimentele noastre preferate. Reîntâlnirea cu sibienii este, în fiecare an, o bucurie atât pentru noi cât și pentru invitații noștri ce ni se alătură în fiecare an. De abia așteptăm să revenim pe scena Sălii Thalia și să oferim publicului un concert potrivit sărbătorilor ce stau să înceapă”, spune George Miron, dirijorul Grupului Vocal Acapella. Pentru că în anii precedenți publicul a fost numeros, și anul acesta organizatorii evenimentului au decis să susțină două concerte. Evenimentul are loc marți, 11 decembrie, la Sala Thalia. Primul concert va avea loc la ora 17:30 iar cel de-al doilea concert la ora 20. Compus din absolvenți și studenți ai instituțiilor muzicale din România, grupul vocal Acapella a susținut de-a lungul anilor numeroase concerte în țară și străinătate, reprezentând România la concursuri și festivaluri internaționale, unde a obținut premii importante. Accesul publicului la cele două concerte din cadrul proiectului Christmas Gala Concert se face pe bază de bilet. Biletele în lojele laterale ale Sălii Thalia costă 15 lei și pot fi cumpărate exclusiv online, pe www.kompostor.ro. Biletele în sală și în cele două loje principale se achiziționează de la Agenția Teatrală de pe bulevardul Nicolae Bălcescu și costă 25 de lei. Christmas Gala Concert este un eveniment organizat de Asociația Vocart.
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News











