Advertising
Consiliul Județean Sibiu, lider în Regiunea Centru la proiectele contractate de consiliile județene în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020
26 iun. 2019, 17:06
Actualizat: 26 iun. 2019, 17:06

65728304_1370615856409952_6664082775575887872_n
Articol scris de Scris de Andra Marinescu
Consiliul Județean Sibiu, prin președintele Daniela Cîmpean, a participat marți, 25 iunie, la Covasna, la ședința trimestrială a Consiliului pentru Dezvoltare Centru (CDR), care este forul decizional al Regiunii Centru.
În cadrul reuniunii CDR, a fost analizat stadiul implementării proiectelor finanțate din fonduri europene la nivel regional, în corelare cu perspectivele de dezvoltare economică regională. Totodată, membrii Consiliului au stabilit un calendar de activități privind pregătirea Regiunii Centru pentru următoarea perioadă de programare, 2021-2027.
Analiza a arătat că liderul în Regiunea Centru la proiectele contractate de consiliile județene în cadrul POR 2014-2020 este Consiliul Județean Sibiu.
Advertising
Astfel, la data de 31 mai, situația proiectelor depuse de solicitanți publici și privați în cadrul POR 2014-2020, la nivelul Regiunii Centru era următoarea: 1.346 proiecte depuse, cu o valoare totală solicitată de 1.867,47 mil. euro (244 proiecte se află în selecție (conformitate și eligibilitate, evaluare tehnică și financiară, vizită la fața locului), cu o valoare totală a sumei solicitate de 613,53 milioane euro; 30 proiecte în precontractare (analiză documente la OI -organismul intermediar- și avizare contracte la AMPOR), cu o valoare totală a sumei solicitate de 112,12 milioane euro; 581 proiecte contractate, cu o valoare a sumei solicitate de 635,18 milioane euro)
Consiliul Județean Sibiu a contractat până la acest moment în cadrul POR proiecte în valoare de 399.843.381,00 lei, în principal pentru infrastructură de drumuri și spitale și are în precontractare și în selecție și alte proiecte.
În cadrul Regiunii Centru, Consiliul Județean Sibiu este urmat de Consiliul Județean Brașov, CJ Alba, CJ Covasna, CJ Mureș și CJ Harghita, cu contractări cuprinse între 279.953.791 lei și 117.564.712 lei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:36 - Defectele Coifului de la Coțofenești: managerul MNIR a dezvăluit starea în care a fost recuperat tezaurul de aur după atacul cu explozibil
- 08:18 - Acces istoric pentru România: exporturi de lactate către China - o piață de zeci de miliarde de dolari
- 08:15 - Tensiuni și controverse în conflictul de la graniță: de la „Donnyland” la Mariupol
Advertising
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News
Advertising
Advertising














