Controale ANSVSA: Sibiul cele mai mari amenzi
13 mai 2019, 21:49
Actualizat: 13 mai 2019, 21:49

alimente
Articol scris de Scris de Realitatea de Sibiu
Amenzi în valoare de 134.700 de lei au fost date în județul Sibiu de inspectorii Direcţiiei judeţene sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în urma unor controale care au vizat siguranța în alimentație. Printre neregulile constatate se numără lipsa igienei, manipulare, depozitare, etichetare, lipsă înregistrare sanitară veterinară. Valoarea amenzilor aplicate în Sibiu situează județul pe locul doi între județe, după Ilfov, unde amenzile au fost în valoare de 222.700.
Controalele au fost făcute în mai multe județe din țară, în cursul lunii aprilie. La nivel național au fost efectuat 10.765 de controale în unităţile din industria agroalimentară care desfășoară activități în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume fructe.
Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate și prelucrate, precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii.
Tot la nivel național, ca urmare a neregulilor constatate au fost acordate 214 amenzi în valoare de 1.119.820 de lei.
În cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise. De asemenea, s-au efectuat teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probele fiind transmise spre analiză laboratoarelor arondate.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News











