ELENA UDREA, TRANSPORTATĂ LA SPITAL CU AMBULANȚA DIN PENITENCIARUL TÂRGȘOR

ELENA UDREA, TRANSPORTATĂ LA SPITAL CU AMBULANȚA DIN PENITENCIARUL TÂRGȘOR
Udrea, a fost preluată duminică dimineață de o ambulanță de la Penitenciarul Târgșor și transportată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a fost preluată duminică dimineață de o ambulanță de la Penitenciarul Târgșor și transportată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, din cauza unor probleme abdominale.
Potrivit surselor medicale, există suspiciunea unei colici abdominale. Udrea a fost internată pe o secție chirurgicală, unde este supusă unor investigații amănunțite. Decizia privind conduita medicală ulterioară va fi luată în funcție de rezultatele acestora. Intervenția a fost necesară și pentru că, din cauza lipsei de personal, cabinetul medical al închisorii este închis pe timpul nopții – o situație frecventă în ultima perioadă.
Elena Udrea execută o pedeapsă privativă de libertate în dosarul „Gala Bute”, iar pe 1 iulie, Judecătoria Ploiești urmează să decidă asupra cererii sale de liberare condiționată.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News














