Gala SMURD pentru 25 de ani de existență a serviciului de urgență
30 nov. 2018, 14:41
Actualizat: 30 nov. 2018, 14:41

smurd
Articol scris de Scris de Realitatea de Sibiu
În 2 decembrie, de la ora 18:00 are loc Gala SMURD Sibiu. Evenimentul se va desfășura la Sala Thalia și este organizat cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare la Sibiu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu.
Vor participa oficialități, membri din conducerea inspectoratului, a medici, a paramedici, voluntari SMURD, dar și cadre ale inspectoratului. Pe parcursul evenimentului vor fi acordate diplome, plachete și distincții, în vederea recunoașterii celor care au contribuit la funcționarea și evoluția serviciului mobil de urgență, aflat în subordinea ISU Sibiu.
În cei 25 ani de existenţă, echipajele SMURD au participat la un număr de aproape 100.000 de solicitări de situaţii de urgenţă. Echipajele SMURD intervin în prezent, în sprijinul cetățenilor, la nenumărate tipuri de situații de urgență: incendii, explozii, arsuri, avarii tehnologice şi chimice, intoxicaţii cu produşi de ardere, gaze sau substanţe toxice, accidente (de muncă, feroviare, aeriene, rutiere sau casnice), încarcerări în spaţiu limitat, căderi de la înălţime, electrocutări, tăierea sau ruperea unor segmente anatomice, înec, strangulări, urgenţe cardiovasculare şi neurologice majore etc.
SMURD Sibiu si-a început activitatea la data 1 decembrie 1993, la inițiativa si cu sprijinul lui Raed Arafat, în urma unei Hotărâri a Consiliului Județean Sibiu, fiind al treilea serviciu de acest fel din țară, toate având un singur scop, asistența medicală de urgență în prespital. La realizarea serviciului, la acea dată, și-au adus contribuția instituții precum Grupul de Pompieri Sibiu, Prefectura Sibiu, Consiliul Județean, Direcția Sanitară, Spitalul Județean, Spitalul Militar, Romtelecom, Facultatea de Medicină Sibiu și Spitalul Clinic Județean Mureș, prin Clinica de ATI.
Pentru eficientizarea activității SMURD Sibiu, s-a încheiat un protocol între ISU Sibiu și Spitalul Clinic Județean Sibiu, prin care SMURD se subordonează din punct de vedere medical secției UPU (Unitatea de Primiri Urgente), cu beneficii de ambele părți, medicii din cadrul UPU și ATI asigurând garda permanentă, iar secția UPU furnizând materialele necesare activității medicale. În același timp, Grupul de Pompieri pune la dispoziție: autospecialele și asigură întreținerea lor, personalul calificat în activitatea medicală și de descarcerare, spații de cazare și garare pentru personal și ambulanță.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






