Jandarmii sibieni, la datorie, de sărbători
21 dec. 2018, 13:50
Actualizat: 21 dec. 2018, 13:50

33744971_1910501845626873_3118896020746928128_n
Articol scris de Scris de Andra Marinescu
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu sunt pregătiți pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, precum și a climatului de normalitate în zonele desfășurării manifestărilor publice specifice sărbătorilor de iarnă, astfel încât fiecare cetățean să petreacă această perioadă în condiții de siguranță, anunţă Florina Picioiu, purtător de cuvânt al IJJ Sibiu.
De asemenea, pe timpul desfășurării misiunilor, jandarmii vor acorda o atenție deosebită respectării prevederilor legale referitoare la comercializarea dispozitivelor pirotehnice (petarde, artificii).
Pentru a preveni evenimentele nedorite, Jandarmeria Sibiu le recomandă atât sibienilor cât și turiștilor care vor fi prezenți la aceste manifestări:
* să respecte măsurile luate de organizatori şi indicaţiile jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică;
* să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale;
* să se delimiteze de persoanele sau grupurile de persoane care se manifestă contrar normelor de conduită civică sau care prezintă un comportament deviant;
* părinții sunt rugați să supravegheze cu atenție sporită copiii;
* în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale, să solicite ajutorul jandarmilor aflați în apropiere.
"Prezenţa Jandarmeriei în mijlocul cetăţenilor este destinată descurajării comportamentelor necivilizate şi intervenţiei pentru rezolvarea eventualelor situații speciale/de criză în domeniul ordinii publice", spune IJJ Sibiu.
Totodată, jandarmii montani vor fi prezenți la datorie în staţiunile Păltiniș și Bâlea din judeţul Sibiu, pentru menţinerea ordinii publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, precum şi pentru salvarea şi evacuarea turiştilor aflaţi în dificultate.
În scopul evitării unor evenimente nedorite şi pentru siguranţa cetățenilor, jandarmii montani le transmit câteva sfaturi, tuturor celor care își vor petrece timpul liber în aceste zone:
- înainte de a urca pe munte, să se informeze temeinic în legătură cu itinerariul propus și prognoza meteo;
- să aibă echipament adecvat sezonului rece;
- în cazul apariţiei unei situaţii în care poate fi pusă în pericol siguranța lor, turiștii pot solicita ajutorul jandarmilor montani prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau se pot adresa direct jandarmilor aflați în dispozitiv.
Citește și:
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News






_4f88515c25_a3b9209761.webp)




