Actualitate· 3 min citire

Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică

Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică

Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică

Realitatea de Sibiu
Scris de Realitatea de Sibiu Publicat: 17 oct. 2022, 09:34

Având în vedere faptul că incendiile provocate de instalațiile electrice au o pondere în totalul incendiilor cu pierderi materiale importante și, în unele cazuri, și cu pierderi de vieți omenești, pompierii militari reamintesc cetățenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite.

Având în vedere faptul că incendiile provocate de instalațiile electrice au o pondere în totalul incendiilor cu pierderi materiale importante și, în unele cazuri, și cu pierderi de vieți omenești, pompierii militari reamintesc cetățenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite.

NU IMPROVIZAȚI!

• Nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații;
• Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;
Indiferent că este vorba despre reparația unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranțe, improvizațiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolație poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.
La locuințele particulare, cele mai afectate de incendii au fost podurile și dormitoarele.
Majoritatea acestora ca sursă de aprindere de natură electrică s-au produs ca urmare a defectelor apărute în exploatarea cablurilor, montării necorespunzătoare pe materiale combustibile sau a suprasarcinilor. Tot la capitolul improvizații se regăsesc și reparațiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferența de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneți.

ATENȚIE LA APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE!

Verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și luați măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;
Nu lăsați nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reșou, lampă, televizor și altele asemenea;
Instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului ce sunt menționate în prospectul produsului;
Dacă sesizați miros de plastic topit, deconectați aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ștecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-și culoarea până când se înnegrește. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.
Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (frigider, reșou, televizor, mașina de spălat etc.).
Alocați fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.
• Deconectați consumatorii puternici de la sursa de curent electric atunci când plecați de acasă pentru câteva ore. În cazul în care folosiți prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitați să deconectați consumatorii electrici de fiecare dată când petreceți mai mult timp în afara casei.

SUPRAVEGHEAȚI COPIII!
Nu blocați copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcțiune;
Înlăturați orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare,
pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lor și modul în care pot evita
producerea unui astfel de eveniment.

INSTALAȚI SENZORI DE FUM!
• Dacă în clădirea în care locuiți nu există senzori pentru fum și incendiu, puteți face singur aceasta achiziție pentru o mai bună protecție. Dacă aveți deja un sistem de acest gen, verificați periodic funcționalitatea sa, precum și starea bateriilor.
• Păstrați la îndemână un stingător cu pulbere și verificați valabilitatea acestuia. În cazul în care asistați la un incendiu electric, nu folosiți niciodată o soluție lichidă pentru stingerea focului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News