Advertising
Parcări închise, în perioada Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
10 iun. 2019, 10:25

Sibiu_200811_800px
Articol scris de Scris de Andra Marinescu
Mai multe parcări vor fi închise în centrul orașului, în perioada desfășurării Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, din 14 - 23 iunie.
Astfel, Parcarea din Piața Teatrului va fi închisă publicului în perioada 10 - 25 iunie, în această locație desfășurându-se activitatea logistică necesară organizării Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. De asemenea, în acest spațiu vor fi parcate o parte din autovehiculele trupelor participante și echipamentele necesare. Tot aici se vor organiza și se vor lansa artificiile cu ocazia deschiderii și închiderii Festivalului. Pe strada Bastionului vor fi rezervate pentru Festivalul Internațional de Teatru un număr de șapte locuri în perioada 12-24 iunie Locurile de parcare de pe strada Moș Ion Roată (în spatele Teatrului Gong) vor fi rezervate Festivalului în 11 și 12 iunie. Cinci locuri de parcare din Piața Mică (în zona Casei Artelor) vor fi rezervate Festivalului în perioada 10-24 iunie, pentru că aici va avea loc Sibiu Book Fest și apoi se vor desfășura ateliere de circ. Parcarea din spatele Centrului Cultural "Ion Besoiu" va fi închisă în perioada 12-24 iunie. În parcarea de la Sala Thalia vor fi rezervate zece locuri, în 21-24 iunie. Apoi, trei locuri de parcare pe strada Alexandru Odobescu vor fi rezervate pentru mașinile Festivalului în perioada 11-23 iunie, pentru a fi utilizate în acțiunile de la Teatrul "Gong".
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News














