Este prima ediţie a programului „Rabla local”, prin care cei care se înscriu îşi vor putea casa maşinile mai vechi de 15 ani
Este prima ediție a programului „Rabla local”, prin care cei care se înscriu își vor putea casa mașinile mai vechi de 15 ani în schimbul unui voucher de 3.000 de lei. Programul va începe la jumătatea lunii octombrie.
Directorul de Comunicare din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Mihai Drăgan:
„Programul „Rabla local” îl lansăm, în premieră, la jumătatea lunii octombrie. Este un program care se adresează cetățenilor care doresc să caseze mașini, dar nu neapărat să și achiziționeze una nouă.
Sperăm să prefere transportul în comun, pentru că e o variantă foarte, foarte sănătoasă pentru mediu. Programul acesta vine în contextul în care România are obligația, prin PNRR, să caseze până în anul 2026 un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani.
Acest program îl lansăm pentru prima dată anul acesta, cu un buget de 50 de milioane de lei. Vom avea o primă de casare de 3.000 de lei pentru cetățenii care doresc să-și caseze mașinile, iar 80% din buget va fi suportat de către minister, prin Fondul pentru Mediu, și 20% de către autoritatea publică locală.