Actualitate· 2 min citire

Sărbătoare 18 noiembrie - Un important sfânt mucenic este prăznuit astăzi în calendarul ortodox

Sărbătoare 18 noiembrie - Un important sfânt mucenic este prăznuit astăzi în calendarul ortodox

Sărbătoare 18 noiembrie - Un important sfânt mucenic este prăznuit astăzi în calendarul ortodox

Realitatea de Sibiu
Scris de Realitatea de Sibiu Publicat: 18 nov. 2022, 09:19

Sfântul Mucenic Platon este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 noiembrie

Sărbătoare importantă în data de 18 noiembrie.

Sfântul Mucenic Platon este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 noiembrie.

Sfântul Platon a trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305), persecutor al creștinilor. Era din cetatea Ancira (azi Ankara), din Galatia, Asia Mică, din familie creștină; fratele său Antioh a avut și el tot sfârșit mucenicesc.

Propovăduitor al Evangheliei printre păgâni, Sfântul Platon era foarte tânăr când a fost prins de autorități și dus înaintea guvernatorului.

Aici, demnitarul i-a spus: "Nu ți se cuvine ție, Platone, a învăța pentru Cel răstignit și nici numele Lui a-L avea în mintea ta; pentru că stăpânirea împărătească poruncește ca cei ce-L mărturisesc pe El, să fie omorâți; iar cei ce se leapădă de Dânsul, cu mari daruri să se cinstească. Pentru aceasta te sfătuiesc să te supui legii împărătești și vei afla folosul, scăpând de moarte". (Viețile Sfinților)

Supus la chinuri cumplite, le-a îndurat ca un mucenic. Sfântul a fost pus gol pe un pat de aramă, iar dedesubtul patului au fost puși cărbuni aprinși, turnându-se peste foc untdelemn, ceară și smoală și așa să fie ars; iar deasupra porunca a fost să fie bătut cu toiege subțiri pentru ca din bătaie și din arderea focului să simtă durerea mai cumplit.

După multă vreme Agripin, guvernatorul, i-a spus: "Ticălosule, miluiește-te pe tine însuți și dacă nu vrei să te închini zeilor, apoi zi măcar cuvintele acestea: Mare este zeul Apolon și îndată voi înceta a te chinui și te vei duce cu pace la casa ta". La această propunere care părea acceptabilă, făcând cedarea neînsemnată, Sfântul a răspuns: "Să nu-mi fie mie aceasta a-mi milui trupul și a pregăti sufletul pentru focul gheenei". (Viețile Sfinților)

Răspunsul Sfântului Mucenic Platon este o pildă bună pentru toate vremurile, spune părintele Nicolae Steinhardt, făcând referire la un caz asemănător, martiriul Sfântului Mucenic Crescent din Mira Lichiei. Mucenicul nu jertfește "de formă", credincios sieși și Stăpânului său - moare fără a se întina printr-un act care nu ar fi fost altceva decât un șiretlic odios și ridicol. ("Dăruind vei dobândi", Nicolae Steinhardt)

Forma, în această lume, spune părintele Steinhardt, nu poate fi despărțită de fond. După ce am iscălit un act ori am jertfit idolilor, forma și fondul s-au sudat încât nicio putere din lume nu mai poate spune care-i una și care-i alta.

La sfârșitul tuturor chinurilor, Sfântului Platon i s-a tăiat capul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News