Sărbătoare 29 decembrie. Zi importantă a ortodoxiei: mari sfinți sunt pomeniți în calendar

Sărbătoare mare, astăzi, pentru creștin-ortodocși.

Ortodoxe
Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod; Sf. Cuv. Marcel și Tadeu

Greco-catolice
Sf. prunci uciși de Irod; Sf. cuv. Marcel Achimitul

Romano-catolice
Ss. Thomas Becket, ep. m.; David, rege

Biserica îi pomenește în ziua de 29 decembrie pe cei 14.000 de pruncii uciși de regele Iudeei, Irod I.

Uciderea miilor de copii este relatată de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei: "Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte și a trimis să fie uciși toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: 'Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă; Rahela își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată, căci ei nu mai sunt'". (Matei 2; 16, 17, 18)

Rama era o cetate mică, construită pe un loc mai înalt în ținutul seminției lui Veniamin, cel de-al 12-lea fiu al patriarhului Iacov. Rahila se socotea a fi chiar Betleemul, pentru că Rahila, soția patriarhului Iacov și mama lui Veniamin, era îngropată acolo. Deci după mormântul său, Betleemul luase numele de Rahila, iar când erau omorâți prunci în Rahila, adică în Betleem, atunci se auzea în cetatea Rama, pentru că nu era departe de Betleem și se auzea glasul plângerii și al tânguirii cumplite a mamelor.

Înainte de aceasta, veniseră în Ierusalim magii de la Răsărit, întrebând unde este "regele iudeilor", căci ei îi văzuseră la Răsărit steaua Lui și veniseră să I se închine. Irod cel Mare, regele al Iudeii (73 î.Hr. - 4 d.Hr.), s-a tulburat și împreună cu el tot Ierusalimul. I-a rugat atunci pe magi ca atunci când vor găsi Pruncul în Betleemul Iudeii să îi spună și lui, pentru ca să I se închine și el.

Urmărind steaua pe cer, magii au găsit locul unde se afla Pruncul și Fecioara Maria și s-au închinat Lui aducându-I daruri împărătești: aur, smirnă și tămâie. Au primit însă înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod cel Mare și au plecat spre țara lor pe altă cale. Îngerul Domnului i s-a arătat în vis și lui Iosif și i-a spus să fugă în Egipt, împreună cu Pruncul și mama Sa, pentru că regele căuta copilul să-L omoare.

"Irod, văzând că s-a batjocorit de magi, s-a mâniat foarte. Dar asupra cui s-a mâniat? Pe de o parte asupra magilor care l-au batjocorit, iar pe de alta asupra Împăratului iudeilor cel de curând născut. S-a mâniat asupra magilor, că nu s-au întors la dânsul spre a-i vesti despre Prunc, iar asupra lui Hristos s-a mâniat, temându-se ca să nu-i ia împărăția. Căci Irod socotea că Hristos voiește să împărățească cu împărăție pământească, neștiind că împărăția Lui nu este din lumea aceasta. Ce a făcut ticălosul Irod? Neputând nici magilor să le răsplătească pentru că se duseseră, nici pe Hristos să-L ucidă, pentru că nu-L afla, a vărsat mânia sa asupra nevinovaților prunci. Ca o fiară cumplită, când se rănește de cineva și nu ia seama asupra aceluia care a rănit-o, ci ori ce-i iese înaintea ochilor, aceea rănește și rupe ca pe însuși acela ce ar fi rănit-o. Așa și Irod, fiind rănit cu mânia și neaflând pe aceia prin care s-a rănit, răpea și omora pe pruncii care cu nimic nu-l mâhniseră. Trimițând ostași înarmați ca spre război, a ucis pe toți pruncii ce erau în Betleem și în toate hotarele lui, de la doi ani și mai jos, după vremea care i se adeverise de la magi". (Viețile Sfinților)

Au pierit atunci paisprezece mii de prunci, smulși din brațele mamelor lor și uciși de soldați.

"Prunci se omorau în multe chipuri. Pe unii îi tăiau cu sabia, pe alții îi ucideau de piatră și de zid, pe alții îi trânteau la pământ și îi călcau în picioare, pe alții îi sugrumau cu mâinile, iar pe alții îi rupeau și-i despicau; pe unii îi însulițau și pe alții îi tăiau în două. Mamele plângeau cu amar, până la cer strigau, smulgându-și părul, rupându-și hainele și trupurile, încât s-au împlinit cele zise de prorocul Ieremia: 'Glas în Rama s-a auzit, plângere, tânguire și țipet mult. Rahila plângându-și pe fiii săi și nu putea să se mângâie, căci nu mai erau'".