Deputatul AUR de Sibiu, Fabian Radu, a reacționat, prin intermediul unui videoclip postat pe rețelele sociale, la dezinformările apărute în ultima perioadă în spațiul public, în special din partea susținătorilor primarului capitalei, Nicușor Dan.
„Ziua și dezinformarea! Numai cu asta vă ocupați acum, în perioada asta. Nimic constructiv, niciun plan. Nu aveți rezultate pe care să le arătați cu ce ați făcut și atunci toată campania voastră se bazează doar pe atacuri”, a transmis Fabian Radu.
Reacția a apărut în contextul în care în spațiul public s-a vehiculat că George Simion ar urma să dea afară toți bugetarii, dacă ar ajunge președintele României, indiferent dacă aceștia ar fi performanți sau nu.
„Nu o să dea niciun bugetar afară George Simion dintre oamenii de bună-credință și oamenii care merg și își fac datoria. Trebuie să plece sinecurile, trebuie să plece cei care au fost puși acolo doar pentru ca sunt membri de partid sau relații ale unor membri de partid”, a declarat Fabian Radu.