Sport· 2 min citire

Gaz Metan a înfrânt FC Hermannstadt în derby-ul județean

4 mai 2019, 11:00
Actualizat: 4 mai 2019, 11:00
3b7d36b0705a231959e49139b2e7d836_w940

3b7d36b0705a231959e49139b2e7d836_w940

Articol scris de Andra Marinescu

Gaz Metan a înfrânt, vineri seară, FC Hermannstadt în derby-ul județean cu scorul de 4-1.

Mario Rondon a reușit un hat-trick, iar David Caiado a completat seara perfectă a alb-negrilor. Sibienii au marcat golul de onoare din penalty prin Răzvan Dâlbea, cu un minut înainte de finalul timpului regulamentar de joc. În urma acestui rezultat, Gaz Metan a acumulat 38 puncte și este în continuare lider în play-out.

FC Hermannstadt a avut prima ocazie a partidei de la Mediaș în minutul 7, atunci când după o centrare în careu, Răzvan Pleșca a fost obstrucționat de un adversar, arbitrul nu a fluierat nimic, iar Mijuskovic a reluat cu capul peste din apropiere. Replica Gazului a venit în minutul 21. Darius Olaru a ratat șutul, mingea a ajuns la Luis Aurelio care a șutat la rândul său, dar Căbuz a reușit să rețină. Golul a venit în minutul 25 atunci când Mario Rondon a înscris cu o lovitură de cap după un corner executat de Antoni Ivanov.  Peste alte șase minute șutul lui Luis Aurelio a trecut la mică distanţă de poarta apărată de Căbuz.

Gaz Metan și-a dublat avantajul în minutul 67. Arbitrul George Rădulescu a indicat punctul cu var la un duel dintre Mijuskovic și Mailat, care s-a petrecut însă în afara careului de 16 metri. Mario Rondon a transformat cu siguranță lovitura de pedeapsă. Peste doar trei minute, David Caiado a dus scorul la 3-0. Acesta a executat perfect o lovitură liberă din marginea careului de 16 metri și l-a învins pe Căbuz. În minutul 72, scorul a luat proporții și mai mari. Valentin Crețu a centrat foarte bine de pe partea dreaptă, iar Mario Rondon venit lansat a marcat cu o lovitură de cap reușind să facă astfel hat-trick-ul. Golul de onoare al sibienilor a fost marcat de Răzvan Dâlbea în minutul 89 dintr-o lovitură de pedeapsă acordată foarte ușor de arbitru pentru un presupus henţ la Valentin Creţu.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News

Mai multe știri din Sport