Achiziția containerelor cu saloane amenajate pentru pacienții cu COVID-19, în valoare de 6 milioane de lei, sunt în vizorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Alba Iulia, acolo unde a fost deschis un dosar penal în acest sens.
Mai mult decât atât, se pare că anchetatorii au solicitat chiar niște documente de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) din Sibiu, relatează Agerpres.
"Având în vedere că pe rolul Direcției Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba Iulia, există înregistrat un dosar penal cu privire la săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Legea 78/2000, prin Ordonanța procurorului din cadrul DNA s-a dispus în data de 25.08.2020, predarea în fotocopie a documentelor referitoare la procedura privind atribuirea contractului de lucrări "Amplasare provizorie și reversibilă - construcții modulare spital" precum și plățile efectuate până în prezent. SCJU Sibiu a răspuns acestei solicitări în data de 3 septembrie predând documentele solicitate", a explicat directorul militar al spitalului sibian, lt. col. Constantin-Marinel Vlase.
În luna octombrie, SCJU Sibiu anunțat că a cheltuit peste șase milioane de lei pentru aceste containere în care sunt amenajate saloanele pentru pacienți, banii fiind dați de Consiliul Județean.
Județul Sibiu se menține, în continuare, în topul infectărilor cu COVID-19. Potrivit ultimului bilanț, județul a ajuns la un total de 12.600 de cazuri și o rată de infectare de 8,64, aceasta fiind -de altfel - cea mai mare rată de infectare de la nivelul întregii țări. Numai de ieri și până astăzi, s-au mai înregistrat 171 de cazuri noi de coronavirus.
Sursă: Agerpres
Sursa: Realitatea de Sibiu