Copil de 6 ani rănit într-un accident rutier

Copil de 6 ani rănit într-un accident rutier
Incidentul rutier a avut loc în orașul Baraolt
La data de 14 septembrie 2020, în jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baraolt au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DJ.122, în localitatea Biborțeni, a avut loc un accident rutier soldat cu victimă.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că o femeie în vârstă de 34 ani în timp ce conducea un autoturism pe DJ.122, pe raza localități Biborțeni, din direcția Bățanii Mari spre Baraolt, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de un autoturism care circula în fața sa și care a oprit pentru a ceda trecerea unui vehicul, moment în care a intrat în coliziune față-spate ce acesta.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a unei minore de 6 ani, pasageră în dreapta-spate în autoturismul care a provocat evenimentul rutier, care nu purta centura de siguranță. Minora a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infrațiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Covasna
Citește și:
- 21:42 - Israelul și SUA au atacat Iranul. Ayatollahul Khamenei a fost ucis, iar trupul său a fost recuperat – SURSE israeliene
- 20:24 - Orientul Mijlociu în pragul escaladării: Israel și Statele Unite au atacat Iranul, spații aeriene închise și zboruri anulate
- 19:49 - Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz, prin care trece până la 30% din petrolul mondial
- 12:05 - Risc mare de avalanşă în munţii Bucegi, Făgăraş, Parâng şi Ţarcu-Godeanu. Recomandările salvamontiștilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News











