Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu a câștigat finanțări pentru trei proiecte, având o valoare totală de 3.455.658 lei.
Conform unui comunicat transmis marți AGERPRES, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) a făcut publice listele proiectelor finanțate în cadrul competiției naționale pentru Proiectele de Cercetare Exploratorie (PCE).
În cadrul acestei competiții, Universitatea "Lucian Blaga" a câștigat proiecte în domeniul Chimie, Științe sociale și economice și Științe umaniste.
"Astfel, în domeniul Chimie, dr. Paul Valentin Nicu a obținut 94,4 puncte (dintr-un maxim de 100), cu proiectul 'Tipare ascunse în spectre chiroptice: programarea intuiției chimice'; în domeniul Științe sociale și economice, conf. univ. dr. Adela Popa a obținut 89,2 puncte, cu proiectul 'Provocările revenirii la muncă după o boală cronică în România: obstacole, factori facilitatori și colaborarea celor implicați', iar în domeniul Științe umaniste, prof. univ. dr. Andrei Terian a obținut 99 puncte, cu proiectul 'De la arhivă la canon: o lectură de la distanță a romanului românesc (1845-1947)'", au transmis reprezentanții universității.
AGERPRES
Sursa: Realitatea de Sibiu