"La graniță" se vede la Centrul Cultural "Ion Besoiu"
28 aug. 2019, 16:21
Actualizat: 28 aug. 2019, 16:21

afis_BORDER
Articol scris de Scris de Andra Marinescu
"ESTE Filmul de Miercuri" vine cu o proiecție din zona fantasticului. "La Graniță", în regia lui Ali Abbasi, are la bază bogatul folclor nordic. Filmul a fost distins cu premiul Un Certain Regard la Cannes 2018.
Proiecția va avea loc miercuri, 4 septembrie, de la ora 20, la Sala Mică a Centrului Cultural "Ion Besoiu".
"Tina, un ofițer de vamă de o eficacitate incredibilă, este recunoscută pentru simțul ei infailibil. Practic, e ca și cum ar mirosi vina ori intențiile ascunse. Însă când Vore, un tip suspect, trece prin fața ei, capacitățile sale sunt puse la încercare pentru prima dată. Tina știe că Vore ascunde ceva, dar nu poate identifica ce anume. Mai rău, simte și o atracție bizară față de el. În timp ce dezvoltă o relație specială cu el, Tina își descoperă, în sfârșit, adevărata identitate. La fel ca Vore, nu aparține acestei lumi. Întreaga sa existență s-a bazat pe o minciună, iar ea este nevoită să aleagă acum: să continue să trăiască în impostură sau să îmbrățișeze revelațiile terifiante ale lui Vore", este descrierea filmului.
Preţul unui bilet este de 17 lei (12 lei redus pentru elevi / studenți / pensionari) și se poate achiziționa online de pe EventBook (https://eventbook.ro/film/bilete-border-filmul-de-miercuri) sau direct de la casieria Centrului Cultural “Ion Besoiu”, în limita locurilor disponibile.
"ESTE Filmul de Miercuri" este un eveniment organizat de Asociaţia ESTE FILM, în parteneriat cu Centrul Cultural “Ion Besoiu”, cu sprijinul Voodoo Films.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

