PERCHEZIȚII LA CASA DE PENSII SIBIU ÎNTR-UN DOSAR DE CORUPȚIE PRIVID DECIZIILE DE PENSIONARE

PERCHEZIȚII LA CASA DE PENSII SIBIU ÎNTR-UN DOSAR DE CORUPȚIE PRIVID DECIZIILE DE PENSIONARE
Percheziții domiciliare în locații din judeţul Sibiu şi judeţul Vâlcea, precum şi la sediul Casei Judeţene de Pensii Sibiu
Miercuri dimineaţă, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au efectuat şapte percheziţii în judeţele Sibiu şi Vâlcea, inclusiv la sediul Casei Judeţene de Pensii Sibiu. Acţiunea are loc în cadrul unui dosar penal ce vizează emiterea unor decizii de pensionare.
Potrivit anchetatorilor, printre persoanele implicate se numără un funcţionar public şi un paznic al instituţiei. În plus, alte 38 de persoane sunt suspectate că ar fi avut roluri de complici sau cumpărători de influenţă. Se bănuieşte că aceste persoane ar fi obţinut decizii favorabile de pensionare în mod ilegal, prin oferirea de sume de bani sau alte foloase necuvenite.
”Astăzi, 15 ianuarie 2024, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Anticorupție Sibiu, Alba și Hunedoara, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, efectuează 7 percheziții domiciliare în locații din municipiul Sibiu, Răşinari, judeţul Sibiu şi Câinenii Mari, judeţul Vâlcea, precum şi la sediul Casei Judeţene de Pensii Sibiu. Perchezițiile au fost dispuse în legătură cu săvâşirea unor fapte de corupție de către un funcţionar public din cadrul Casei Judeţene de Pensii Sibiu, precum şi de către un agent de pază al acestei instituții.
În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei doi funcționari, precum şi faţă de alte 38 de persoane, având calitatea de complici ai acestora sau de mituitori ori cumpărători de influență, cu privire la săvâşirea infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență, dare de mită şi cumpărare de influență, precum şi pentru infracțiuni de complicitate la luare de mită şi trafic de influență.
Din probatoriul administrat până în prezent s-a stabilit că, în perioada iunie 2024-ianuarie 2025, funcţionarul public a primit foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea unor îndatoriri ce intrau în atribuțiile sale de serviciu referitoare la emiterea deciziei de pensionare, la calculul vechimii în muncă, reținându-se în sarcina acestuia 10 infracțiuni de luare de mită.
De asemenea, față de agentul de pază s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru comiterea a 37 de infracțiuni de complicitate la luare de mită și trafic de influență, acesta intermediind primirea mitei de către funcţionarul public sau pretinzând foloase materiale în nume propriu, în condițiile în care lăsa să se înţeleagă că are o anumită influență pe lângă funcţionarii publici ai instituției şi îi poate determina pe aceştia să îi favorizeze pe cumpărătorii de influenţă. Foloasele materiale pretinse şi primite de cei doi constau în sume de bani cuprinse între 100 şi 600 lei precum şi în produse alimentare.
În cursul zilei de astăzi se efectuează, de asemenea, audieri ca urmare a punerii în executare a 17 mandate de aducere emise de procuror.” a transmis miercuri DGA, întru-n comunicat de presă.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News











