În perioada 31 decembrie 2020 - 3 ianuarie 2021, 100 de polițiști sibieni vor acționa zilnic pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor și pentru a interveni atunci când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Scopul tuturor acestor activități nu este acela de a aplica sancțiuni, ci doar de a veghea la respectarea legilor și la siguranța tuturor cetățenilor.
Cu toate acestea, în situația în care vor fi constatate abateri de la prevederile legale, polițiștii vor interveni cu fermitate și vor dispune în fiecare caz măsurile corespunzătoare.
În activități sunt angrenați polițiști de ordine publică, de la rutieră, investigații criminale, de la poliția transporturi, precum și din celelate structuri, respectiv polițiști de la arme, explozivi și substanțe periculoase, investigarea criminalității economice și luptători de intervenție rapidă.
Totodată, polițiștii vor monitoriza traficul rutier, pe drumurile naționale și județene, pentru fluidizarea circulației și prevenirea evenimentelor rutiere.
NU UITAȚI! Având în vedere situația epidemiologică înregistrată la nivelul județului Sibiu, le reamintim tuturor celor care își petrec Revelionul 2021 în județul nostru faptul că în zilele următoare se aplică în continuare măsurile impuse prin Hotărârea nr. 118/15.12.2020 emisă de CJSU Sibiu, ținându-se cont de prevederile H.G. nr. 1065/2020 și Legii nr. 55/2020.
Evitați aglomerațiile, nu vă expuneți la riscuri, păstrați distanța fizică și purtați masca de protecție.
Efectuați deplasările din intervalul orar 23.00-05.00, strict pentru motivele permise legal și aveți grijă de sănătatea dumneavoastră.
Ne dorim ca toți cetățenii să conștientizeze faptul că sănătatea și viața sunt cele mai importante, iar efortul nostru comun, cetățeni și autorități deopotrivă, se face pentru limitarea răspândirii infectărilor cu virusul SARS Cov-2.
Polițiștii vor aplica legea și nu vor tolera nicio abatere de la normele legale.
Dați-vă ocazia de a petrece și alte sărbători fericite împreună cu cei dragi, evitând acum să vă expuneți pericolului de a vă îmbolnăvi și de a transmite virusul și celor apropiați!
Sursa: Realitatea de Sibiu