Şoferii băuţi continuă să conducă pe drumurile din judeţ

Şoferii băuţi continuă să conducă pe drumurile din judeţ
Seria şoferilor băuţi din judeţul Sibiu continuă.
Seria şoferilor băuţi din judeţul Sibiu continuă.
De exemplu, ieri, în jurul orei 6, pe raza orașului Tălmaciu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gheorghe Lazăr de către un localnic în vârstă de 40 de ani. Testarea șoferului cu aparatul etilotest a rezultat într-o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, pe numele tălmăceanului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot miercuri, în jurul orei 18.30, pe raza localității Mârșa, polițiștii au depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un avrigean în vârstă de 44 de ani, al cărui rezultat afișat de aparatul etilotest a fost de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În această situație s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Seria șoferilor depistați conducând sub influența alcoolului s-a încheiat în jurul orei 23.30 când, pe bulevardul Victoriei din municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au identificat un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Cisnădie, al cărui rezultat la testarea alcoolscopică a fost de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Drept urmare, în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 336 aliniatul 1 din Codul Penal.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:45 - Românul care a urcat Everestul la 75 de ani
- 08:44 - Ana Maria Păcuraru, transmisiune exclusivă din China. Strategia crucială a oficialilor chinezi
- 08:11 - Noua lege a salarizării: cât vor câștiga profesorii, medicii, polițiștii, militarii și magistrații. Lista completă cu grilele propuse
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News














