Advertising
Tânăra care și-a înjunghiat tatăl, internată la Spitalul de Psihiatrie
15 iul. 2019, 12:09

caz_socant_oradea4000_47801600
Scris de Andra Marinescu Publicat: 15 iul. 2019, 12:09
O tânără de 23 de ani și-a ucis tatăl, weekendul trecut. Se pare că l-a lovit în nenumărate rânduri și a fost găsit în locuința sa din Șura Mare. Din cercetările autorităților, a reieșit faptul că fata are probleme de sănătate mintală, fiind internată la Spitalul de Psihiatrie.
"La data de 13 iulie 2019, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 188 alin. 1 C.P., ca urmare a faptului că, în jurul orei 12, numitul B.N., în vârstă de 63 de ani, a fost găsit decedat la locuința sa de domiciliu situată în loc. Șura Mare, județul Sibiu, unde locuia împreună cu familia sa (soția și trei fiice), victima prezentând multiple plăgi tăiate, la nivelul craniului, toracelui și regiunii cervicale", explică prim procurorul Ion Veștemean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. În baza materialul probator administrat în cauză, s-a stabilit că fata și-a omorât tatăl în timp ce se afla în imobilul în care locuia împreună cu părinții săi și cu cele două surori mai mici. "Numita B.E. i-a aplicat tatălui său, B.N., multiple lovituri cu trei cuțite diferite cu care a lovit în mod repetat victima la nivelul capului, sternului, toracelui și zonei cervicale, cauzându-i victimei leziuni traumatice grave care au condus la decesul acesteia. Moartea victimei B.N., a fost una violentă, datorându-se unui politraumatism cu traumatism cervical (cu secțiune de venă jugulară dreaptă) și cu traumatism toracic (cu multiple plăgi penetrante intratoracic, cu lezare pulmonară aortică și cardiacă), cu hemoragie internă și externă consecutivă. Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire repetată cu corp tăietor –înțepător, aplicate din poziții variabile în timp. Prin ordonanța procurorului din data de 13.07.2019, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata B.E. pentru săvârșirea infracțiunii de omor", mai explică Veștemean. Tânăra a fost reținută, inițial, pentru 24 de ore. "La luarea acestei măsuri au fost avute în vedere și gravitatea faptei comise (respectiv o infracțiune contra vieții consumată având ca victimă o persoană care avea calitatea de membru de familie, respectiv tatăl autoarei) și modul de săvârșire - ce denotă un grad de periculozitate deosebit de ridicat al făptuitoarei (raportat la modul în care inculpata B.E. a aplicat multiple lovituri victimei, folosind trei cuțite diferite, și lovind cu furie în mod repetat victima în mai multe zone vitale, la nivelul capului, sternului, toracelui și regiunii cervicale, urmărind în mod direct suprimarea vieții victimei, în condițiile în care s-a stabilit că anterior săvârșirii faptei acesta nu a avut un conflict cu victima, nefiind stabilite acte de provocare sau de agresare a inculpatei de către victimă în acest sens)", arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Fata a fost examinată și de un medic psihiatru. Din actele medicale depuse ulterior la dosar, reiese că are probleme de sănătate mintală, fiind diagnosticată prezumtiv cu tulburarea psihotică acută și recomandându-se internarea medicală, existând o îndoială asupra discernământului acesteia la momentul săvârșirii infracțiunii. Având în vedere că fata prezintă afecțiuni ale căror simptome pot genera un comportament de natură a afecta atât propria viață, cât și altor persoane, până la efectuarea acestei expertize, s-a dispus luarea măsurii de siguranță a internării medicale provizorii în cadrul Spitalului de Psihiatrie” Doctor Gheorghe Preda” Sibiu, astfel încât să fie înlăturate orice riscuri iminente ce implică posibile vătămări fizice pentru ea ori pentru alte persoane. Pe parcursul cercetărilor, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu – Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic și Secția nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News


























