Advertising
„Together we art” concert caritabil pentru fundația UCOS
14 dec. 2018, 15:33

Afis eveniment caritabil
Duminică, 16 decembrie 2018, are loc evenimentul „Together we art”. Este un eveniment cu caracter caritabil ce va începe de la ora 18:00 și se va desfășura sub forma unui concert live, însoțit de o expoziție de pictură cu licitație. Are loc la la restaurantul PIANO, din strada Zaharia Boiu, numărul 3.
Participanții se vor bucura de un concert în care artiștii Claudia Jinariu și Andrei Oltean vor îmbina magistral sunetele muzicii de voce, cu cele de vioară și pian.
Expoziția cuprinde două tablouri aparținând artiștilor plastici Alin Trif și Horațiu Bota, care vor fi licitate în cadrul manifestării, suma de pornire fiind de 400 de lei. Cei care doresc pot face donații în seara evenimentului.
Fondurile strânse cu acest prilej vor fi redirecționate către un caz umanitar al fundației „UN COPIL, O SPERANȚĂ” (UCOS).
„Banii adunați în urma acestui eveniment vor fi donați unei familii cu venituri extrem de scăzute. Este frumos să-i ajuți pe cei din jur, iar acest lucru te împlinește sufletește. Cu siguranță nu ne vom opri aici. Vom continua colaborările de acest gen”, au declarat organizatorii.
Intrarea la eveniment este gratuită, iar numărul de locuri limitat. Pentru rezervări se poate suna la telefon 0737.800.300.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News














