Traficul în zona respectivă a fost îngreunat temporar.
Trei persoane, printre care și un copil, au fost rănite, vineri, în urma unui accident rutier produs pe drumul național DN 14, pe raza localității Ruși din județul Sibiu, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).
Potrivit sursei citate, șoferul unui autoturism care se deplasa spre Mediaș a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un cap de pod de pe partea stângă a drumului.
În urma impactului, șoferul de 60 de ani a fost grav rănit, el suferind politraumatisme la coloană, o fractură deschisă la mâna dreaptă drept, precum și o contuzie la glezna dreaptă. Bărbatul a fost preluat de o ambulanță de la Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu și a fost transportat la spital.
De asemenea, din accident a rezultat și rănirea unei femei de 44 de ani și a unui copil de 12 ani, care au fost transportați la spital cu o ambulanță SMURD.
"Echipajul SMURD a transportat la UPU Sibiu o femeie de aproximativ 44 de ani cu escoriații și un copil de aproximativ 12 ani cu traumatism membre inferioare", a precizat ISU.
Traficul în zona respectivă a fost îngreunat temporar.
AGERPRES