FABIAN RADU (DEPUTAT AUR): „ROMÂNIA ARE MARE NEVOIE DE INVESTIȚII, ÎNSĂ NU PRIN OPORTUNISM POLITIC!”

fabian-radu-în-timpul-unui-discurs-de-la-pupitru
Deputatul AUR de Sibiu, Fabian Radu, denunță lipsa de transparență din jurul proiectului de modernizare al Aeroportului Internațional Sibiu, aflat acum în vizorul Parchetului European într-o anchetă de peste 54 de milioane de euro. Acesta atrage atenția că nu e vorba de un simplu control administrativ, ci de o criză de încredere care planează asupra administrației locale.
„Atrag atenţia că acest eveniment nu trebuie privit drept o simplă anchetă tehnică, ci mai degrabă ca o problemă gravă de încredere publică în instituţiile care gestionează proiecte majore de infrastructură în judeţul Sibiu. Confirmarea suspiciunilor ar marca un episod de capturare de fonduri europene din partea unui grup de interese politice”, a transmis Fabian Radu.
Contractele sunt ținute în întuneric, dar adevărul trebuie scos la lumină!
Deputatul AUR de Sibiu cere publicarea integrală a documentelor contractuale și lansarea imediată a unei anchete administrative independente, acuzând lipsa de transparență în alocarea fondurilor publice și posibilele conflicte de interese ascunse în spatele procedurii de achiziție.
„Consider oportună publicarea integrală a contractului de modernizare a aeroportului şi a documentaţiei de atribuire a acestui contract, precum şi deschiderea unei anchete administrative. Vom continua să luptăm pentru ca judeţul Sibiu să se bucure de o administraţie corectă, transparentă şi corectă faţă de sibieni. România are, într-adevăr, mare nevoie de investiţii în infrastructură şi dezvoltare, însă acestea trebuie făcute transparent şi în beneficiul românilor, nu prin oportunism politic”, a declarat Fabian Radu în încheiere.
Citește și:
- 09:28 - Ana Maria Păcuraru, interviu în exclusivitate din inima Chinei. Oficial chinez: ”Beijingul nu-și dorește război”-VIDEO
- 17:39 - Mark Rutte, impresionat de viteza cu care s-a mișcat România. Șeful NATO a dat exemplul Bucureștiului în fața aliaților
- 17:37 - Bolojan fuge din nou de jurnaliști și se enervează când i se pun întrebări incomode – VIDEO
- 15:39 - Guvernul recunoaște oficial că România poate pierde bani din PNRR- ANALIZĂ
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News













