Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituție aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a recepționat, ieri, în orașul Avrig (jud. Sibiu), 44 de locuințe pentru tineri, destinate închirierii.
Locuințele (20 de apartamente cu o cameră și 24 de apartamente cu 2 camere) au fost construite în sat Mârșa, orașul Avrig, pe un regim de înălțime S+P+4E+M (subsol+parter+4 etaje+mansardă), valoarea investiției fiind de 7.243.506,66 lei (inclusiv TVA).
Până în prezent, în județul Sibiu, ANL a finalizat, în cadrul aceluiași program, 997 de unități locative, situate în localitățile: Copșa Mică (30 de locuințe), Sibiu (520 de locuințe), Avrig - Mârșa (40 de locuințe), Mediaș (234 de locuințe), Cisnădie (60 de locuințe), Tălmaciu (60 de locuințe), Agnita (13 locuințe) și Ocna Sibiului (40 de locuințe).
***
Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuințele sunt construite pe terenuri puse la dispoziția Agenției de către autoritățile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuință. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiții.
În prezent, locuințele pentru tineri pot fi achiziționate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autoritățile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, sau cu achitarea integrală a prețului final din surse proprii. Valoarea de înlocuire care se utilizează în prezent la calcularea de către autoritățile publice locale a prețului de vânzare al locuințelor, stabilită prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației publice nr. 3519 din 29 iulie 2020 și valabilă până la data publicării următorului ordin în Monitorul Oficial al României, este de 2.996,00 lei/metru pătrat, inclusiv TVA.
Sursa: Realitatea de Sibiu