VIDEO Hermannstadt a fost învinsă de CFR

VIDEO Hermannstadt a fost învinsă de CFR
Hermannstadt este pe locul 14 în Liga 1, cu 16 puncte
CFR Cluj s-a impus, scor 3-1, în fața lui Hermannstadt, în epilogul etapei a 18-a din Liga 1, scrie DIGISPORT.
CFR Cluj a început în forță partida de la Mediaș și a avut o șansă importantă de a deschide scorul chiar în primul minut, însă șutul lui Valentin Costache, dintr-o poziție foarte bună, a trecut pe lângă poarta lui Cristiano. Odată cu trecerea minutelor, jocul s-a echilibrat și Hermannstadt a reușit să dea chiar lovitura în minutul 33, când Romario Pires a deschis scorul. Bucuria sibienilor a durat, însă, doar patru minute, pentru că Alex Chipciu a restabilit egalitatea, după ce a primit o pasă excelentă de la Ciprian Deac în interiorul careului și a finalizat simplu.
CFR Cluj a început repriza secundă similar cu prima, însă de data aceasta a și reușit să fructifice șansa importantă de poartă. În minutul 51, Camora a centrat perfect pentru Gabriel Debeljuh, care a marcat pentru 2-1. Formația lui Liviu Ciobotariu a acuzat șocul primirii golului și a contat din ce în ce mai puțin în atac. CFR a continuat să preseze, a mai trecut o dată pe lângă gol, în minutul 75, când portarul Cristiano a respins șutul lui Păun, dar a reușit în cele din urmă să puncteze pentru 3-1, prin Mario Rondon, care a stabilit și scorul final.
Astfel, CFR Cluj s-a impus în fața lui Hermannstadt și a revenit, cu 40 de puncte, la un punct în spatele liderului FCSB. De partea cealaltă, formația antrenată de Liviu Ciobotariu a rămas pe locul 14, cu 16 puncte acumulate în 18 runde.
Sursă: DIGISPORT
Rezumatul video al meciului, AICI
Sursa: Realitatea de Sibiu
Citește și:
- 19:42 - Primele imagini de la parastasul lui Mircea Lucescu. Ioan Andone, alături de Hagi, Lupescu și Rednic. Valentin Ceaușescu, apariție-surpriză
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
- 16:06 - Scandal uriaș după Barcelona – Atletico: catalanii vor plângere la UEFA împotriva lui Istvan Kovacs
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News











